Constanța yachting Campioana Ebru Bolat are nevoie de sprijin financiar. „Orice contribuție sau distribuire ajută“
Constanța yachting: Campioana Ebru Bolat are nevoie de sprijin financiar. „Orice contribuție sau distribuire
207
Marime text

Campioana la yachting din Constanța Ebru Bolat are nevoie de sprijin bănesc pentru a-și continua pregătirea sportivă în luna februarie, într-o perioadă de tranziție, în care finanțările pentru sport nu au fost încă deblocate, iar costurile de pregătire trebuie acoperite în avans.
În acest sens, sportiva a lansat în mediul online o campanie de strângere de fonduri, încercând să adune aproximativ 6.000 de euro, sumă care acoperă costurile de bază din această perioadă.
Această strângere de fonduri mă ajută să îmi continui pregătirea sportivă în luna februarie, într-o perioadă de tranziție în care finanțările pentru sport nu au fost încă deblocate, iar costurile de pregătire trebuie acoperite în avans. Suma strânsă va fi investită integral în antrenamente pe apă, pregătire fizică, echipament, nutriție, transport și logistică. Sunt complet dedicată acestui proiect și continui să caut soluții pentru a rămâne la cel mai înalt nivel de pregătire. Orice contribuție sau distribuire ajută și face parte din acest drum, a menționat Ebru Bolat.
Sportiva din Constanța a realizat cele mai bune performanţe din yachtingul românesc de când există Federaţia Română de specialitate, înfiinţată în 1938, devenind campioană europeană la clasele Optimist şi Zoom8, şi vicecampioană mondială la Zoom8, în 2014, şi vicecampioană europeană la Zoom8, în 2015, fiind singurele medalii ale României obţinute la un campionat european sau mondial
Am încercat mereu să fiu cât se poate de transparentă cu voi, așa că o să spun lucrurile exact cum sunt în perioada asta.
În momentul de față, bugetele pentru sport nu au fost încă aprobate la nivel guvernamental, iar finanțările către federații întârzie. Este o situație temporară care afectează mai multe sporturi, nu doar cazul meu. Vreau să spun foarte clar că pregătirea mea până acum a fost posibilă datorită sprijinului primit din partea federației, a COSR, ANS și a tuturor celor care au fost alături de mine — fără acest sprijin nu aș fi ajuns în punctul în care sunt astăzi.
Perioada aceasta este însă una de tranziție, în care multe dintre costuri trebuie acoperite în avans, iar până când lucrurile se stabilizează, încerc să găsesc soluții pentru a-mi putea continua programul normal de antrenamente și competiții.
Nu este o postare de plângere. Sportul m-a învățat să caut soluții atunci când lucrurile devin complicate, iar una dintre ele este să apelez la comunitatea care mi-a fost mereu aproape, la oamenii care urmăresc, înțeleg și susțin munca din spatele orelor petrecute pe apă.
Pentru a putea continua pregătirea în luna februarie, încerc să strâng aproximativ 6000€, sumă care acoperă costurile de bază din această perioadă. Toată suma strânsă va fi investită strict în pregătire: zile pe apă, antrenamente la sală, echipament, nutriție, suplimente, transport și logistică. Sunt cu totul implicată în acest proiect și dau absolut tot ce am pentru el. Fizic, mental și financiar.
Orice contribuție ajută, iar dacă nu puteți sprijini financiar, un like sau un share poate face mesajul să ajungă mai departe.
Nu există „asta e situația”. Există doar pași înainte și soluții găsite împreună. Iar dacă aveți idei sau alte moduri prin care credeți că m-ați putea ajuta, le ascult cu mare drag.
Vă mulțumesc tuturor celor care sunteți deja parte din drumul meu și celor care aleg să fie alături de mine în continuare, a postat sportiva.
După ce, în 2024, la Paris, a realizat prima participare olimpică românească în competiția feminină de yachting, în 2025, la Campionatul Mondial ILCA 6, din China, Ebru Bolat a realizat o nouă premieră.
Campionatul Mondial s-a desfășurat la Qingdao, iar campioana s-a clasat pe locul 9 la senioare, din 99 de competitoare de top din toată lumea. Aceasta a fost cea mai bună clasare din toate timpurile la Mondiale pentru yachtingul românesc!
Citește și:
Yachting
Multipla campioană Ebru Bolat, transferată de CSM Constanța. Achiziție de top!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


