Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:12 28 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Planurile boxerului Florentin Niculescu „Toată planeta plânge, iar eu să fiu bucuros că e ziua mea? Niciodată!“ (galerie foto + video)

ro

07 Apr, 2020 00:00 4469 Marime text

Boxerul constănțean Florentin Niculescu a împlinit 32 de ani, însă problemele cu care se confruntă lumea întreagă, în urma pandemiei de coronavirus, i-au răpit bucuria acestui eveniment din viața sa, cu atât mai mult cu cât nici familia sa nu e reunită.
Pugilistul se află cu tatăl său acasă, la Constanța, în vreme ce mama sa și fratele lui sunt în Austria, acolo unde au plecat la muncă și au rămas, după ce s-a declanșat criza mondială Covid-19. „Mama și fratele meu ar fi vrut să revină în țară, dar șeful lor de acolo le-a pus la dispoziție o locuință și le-a spus că pot rămâne. S-a purtat foarte frumos cu ei“, a arătat Florentin. Boxerul a primit multe felicitări de ziua sa din partea prietenilor, dar mesajul său de răspuns a fost unul trist. „Mulțumesc. Dar nu pot să vă răspund tuturor, așa cum eram obișnuit să o fac, deoarece toată planeta plânge, toți aleargă, mulți suferă, părinți, frați - departe de mine, iar eu să fiu bucuros că e ziua mea? Niciodată! Când vom fi bine cu toții, o să fie și ziua mea. Vă pup!“, a menționat Florentin, care a completat: „În interiorul meu, nici n-am simțit că a fost vorba de aniversare“. Amărăciunea acestei perioade i-a mai fost îndulcită puțin de tortul pe care l-a primit de ziua sa de la Teo, nepoțica sa (fetița vărului său, cel care-l ajută mult pe sportiv).
 

Ar fi trebuit să evolueze în gala „Boxing Fight Championships“

Format la CS Farul Constanța de antrenorul Mihai Constantin, Florentin Niculescu nu a mai participat în ultimii ani la concursuri oficiale ale Federației Române de Box sau la competiții ale forurilor europene și mondiale de box amator, dar a rămas în circuit și s-a pregătit. Ultima sa participare internațională a fost la Campionatul European de seniori, din august 2015, care s-a disputat în Bulgaria, la Samokov, și în care a înregistrat o victorie și o înfrângere. De atunci, a mai participat însă la evenimente ale sporturilor de contact, iar la finele lunii trecute ar fi trebuit să dispute un meci de box profesionist, la Timișoara, în promoția lui Flavius Biea, la gala „Boxing Fight Championships“. „Meciul era cu o zi înainte de aniversarea mea și aș fi vrut tare mult să-mi fac cadou o victorie. Nu a fost să fie însă, criza coronavirusului a anulat toate evenimentele sportive din această perioadă“, a arătat Florentin Niculescu.
 

Doresc să fac surprize cât mai plăcute“

Chiar dacă pandemia de Covid-19 i-a încurcat planurile pugilistului, ca tuturor oamenilor de altfel, sportivi sau nu, Florentin continuă să se antreneze, așa cum poate, acasă, întrucât are planuri mari. Mai vrea să boxeze câțiva ani, simțind că mai poate. „La condiția fizică pe care o am și la puterea mea de muncă, cred că cinci - șase ani de box ca la carte mai pot să fac. Am 32 de ani, dar nu sunt bătrân. Îmi doresc să fac surprize cât mai plăcute în continuare, să le demonstrez alor mei, apropiaților, dar și mie, că mai pot fi la un nivel înalt. Sunt pe drumul cel bun. Stau foarte bine cu sănătatea. Nu mai fumez, nu mai pierd nopțile, am un alt stil de viață. Mă gândesc chiar și la Jocurile Olimpice, de ce nu? Dacă mi se va oferi vreo șansă, sunt gata să mă lupt pentru ea“, a menționat pugilistul constănțean.]
 

„Merită din plin!“

În momentul de față, Florentin se antrenează acasă. Locuiește la curte și și-a amenajat mai multe circuite de pregătire. Lucrează atât în casă, cât și afară, împărțindu-și timpul între antrenamente și treburile casei, în condițiile în care tatăl său se confruntă cu unele probleme de sănătate. Tatăl este însă „fotograful“ și „cameramanul“ lui Florentin la antrenamente, continuând să fie alături de el, așa cum l-a sprijinit în întreaga sa carieră. „M-a ținut continuu la box și m-a ajutat. Dacă vreau să îmi continui activitatea în ring e și pentru el. Merită din plin!“, a precizat Florentin.
 

Victorie în fața cubanezului Yordenis Ugaz Hernandez, campion mondial

Constănţeanul face box din anul 2001, iar primul său antrenor a fost Constantin Mihai. Pugilistul are în palmares numeroase titluri naţionale şi medalii interne (atât la campionate, cât şi la Cupa României), la toate categoriile de vârstă, dar a câştigat şi a urcat pe podium şi la turnee internaţionale, în România având evoluţii apreciate la Centura de Aur, dar şi la Mănuşa Litoralului. În 2014, când a cucerit medalia de aur la Naţionalele de seniori, de la Piatra Neamţ, Florentin i-a dedicat succesul mamei sale, cea care, în ziua în care pugilistul a disputat finala, şi-a serbat ziua de naştere. O victorie memorabilă a lui Niculescu a fost şi cea obţinută în 2007, cu ocazia unui bilateral România - Cuba, în faţa cubanezului Yordenis Ugaz Hernandez, campion mondial în 2005. „Am muncit mult pentru acest succes. Nu m-a impresionat faptul că adversarul meu era campion mondial. Era şansa mea de afirmare şi am dorit să profit de ea. E o victorie foarte importantă pentru mine“, declara Florentin, care avea atunci 19 ani.

Sursa foto: Facebook (Florentin Niculescu)





Citește și:

Boxerul Florentin Niculescu, de la Farul Constanţa, a pierdut în al doilea meci la Europene

Boxer la CS Farul Constanţa Florentin Niculescu, debut cu victorie la Europene

Victorie pentru Florentin Niculescu Eliza Samara, învinsă dramatic în optimile Jocurilor Europene de la Baku

Boxerul din Constanţa se antrenează la Schwerin Florentin Niculescu impresionează în Germania (galerie foto+video)

Învingătorul lui Tolea Ciumac a urcat şi în ringul de box Florentin Niculescu i-a dedicat titlul de campion mamei sale

Retragerea oficială a unui olimpic din Constanța Două medalii pentru CS Farul la „Centura de Aur”
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii