Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:33 19 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Competiţie de karate cu sute de participanţi, la Constanţa

ro

18 Sep, 2013 00:00 1078 Marime text
Maritimo Shopping Center găzduieşte, în premieră naţională, pe 21 septembrie, evenimentul „Dobrogea Karate Maritimo - 2013”, organizat de Clubul Sportiv Karate Dinamic din Constanţa. Întrecerea, care va avea loc începând cu ora 10.00, este una naţională, adresată tuturor categoriilor de vârstă. Până acum, s-au înscris aproximativ 400 de participanţi, membri ai cluburilor de arte marţiale din România. Mai puţin cunoscut publicului larg la adevărata lui valoare, karate este un sport al demnităţii, care educă tinerii în spiritul onoarei şi al respectării tradiţiei şi a principiilor de fier, specifice practicării acestui sport.

Karate Dinamic a fost înfiinţat în 1990, iar din anul 2002 şi până în prezent a cucerit peste 30 de titluri mondiale şi peste 30 europene. În 2009, s-a clasat pe locul al şaselea la Campionatul Mondial intercluburi. Anual, CS Karate Dinamic poate fi găsit în top zece la nivel naţional. „Din familia Dinamic fac parte campioni naţionali, europeni şi mondiali, dar şi cei care aspiră să ajungă precum ei ori pur şi simplu vor să facă mişcare «marţială» împreună cu noi. Vă invităm să vă alăturaţi nouă, să pătrundeţi în tainele karate-ului şi, cu siguranţă, o să reveniţi”, a declarat sensei Gabriel Popescu, preşedintele clubului. La conferinţa de presă a evenimentului va participa şi preşedintele Federaţiei Române de Karate, Lucian Băroiu.

Ti-a placut articolul?

Comentarii