Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:04 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chindia Târgovişte - FC Viitorul Răzvan Grădinaru - „Avem un moral bun şi trebuie să legăm două victorii“

ro

13 May, 2021 21:18 3683 Marime text
  • Chindia Târgovişte ocupă primul loc în play-out, în timp ce FC Viitorul se află pe locul şase.

FC Viitorul susţine vineri, 14 mai, meciul din etapa a opta (penultima) a turneului play-out al Ligii 1, întâlnind în deplasare, de la ora 20.30, Chindia Târgovişte, formaţia care ocupă primul loc în clasament, cu 35 de puncte.

Echipa constănţeană se află poziţia a şasea, cu 26 de puncte, fiind prima deasupra liniei barajului. Pe locul şapte este Astra Giurgiu, cu 24 de puncte. 

E un meci greu, dar îl abordăm la victorie. Cele trei puncte sunt foarte importante în momentul de faţă. Mai avem două finale. Avem un moral bun şi trebuie să legăm două victorii, pentru că am avut un parcurs oscilant, a declarat atacantul FC Viitorul Răzvan Grădinaru.

Încă un meci extrem de important, aşa cum sunt toate, de altfel. Întâlnim o echipă care, ca şi FC Argeş, a demonstrat că are valoare şi putere. Nu întâmplător Chindia ocupă locul întâi. E o echipă foarte solidă, organizată şi disciplinată. A primit un singur gol în şapte etape din play-out. Va fi un meci extrem de dificil. Atunci când îşi creează ocazii, Chindia şi marchează. Am analizat însă adversarul şi sperăm să punem în practică ce am lucrat şi să ne apropiem victoria. Venim după două rezultate pozitive, dar până nu ne salvăm de la retrogradare nu poate fi vorba de linişte. A fost un an dificil, foarte ciudat, în care s-au întâmplat atâtea lucruri. Sperăm să strângm rândurile din nou şi să ne impunem şi cu Chindia, pentru a ne apropia şi mai mult de obiectivul nostru, a spus şi Cătălin Anghel, antrenorul FC Viitorul.

Ne dorim să câştigăm cele trei puncte. Suntem mai optimişti după ultimele rezultate. Când câştigi, ai încredere în tine. Aveam nevoie de succesul cu FC Argeş şi sperăm să învingem şi Chindia, a punctat fundaşul Radu Boboc.  


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sura foto: FC Viitorul
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii