Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:51 29 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tineri înotători din Constanța, pe podium la Campionatul Național

ro

03 Oct, 2020 08:47 2092 Marime text
  • Campionatul Național de Natație din București se desfășoară pe pacursul a patru zile.

Campionatul Național de natație, întrecere rezervată categoriilor seniori, tineret și juniori, care este în derulare la București, le-a adus motive de satisfacție și tinerilor sportivi de pe litoral, în primele trei zile de concurs, dintre cele patru.

Printre cei care au urcat pe podium se numără și Răzvan Grădinaru (CS Farul Constanța), clasat pe doi la 50 m bras în ziua a treia a competiției. Anterior, Grădinaru obținuse și aceeași poziție și la 100 m bras.

De asemenea, fostul mare înotător, unicul medaliat olimpic al natației masculine românești, Răzvan Florea, a anunțat cu bucurie rezultate frumoase din echipa sa.

Mici și harnici, dornici de înot, dornici de competiție. Așa putem defini echipa Atena Sport Club / Farul Constanța, prezentă la această competiție. Dinu Patrick - 50 Liber - locul  2 la juniori si 3 la tineret, 200 Spate - locul 2 la juniori si 3 la tineret, 100 Spate - Locul 1 la juniori; Diaconescu Mădălina - 200 Bras - locul 3 juniori, 400 Mixt - locul 3 juniori. Baftă mai departe, copii!, a menționat Răzvan Florea.


Patrick Dinu a stabilit și un record național la categoria 15 ani.   

Felicitări, Patrick! Felicitări, Răzvan! Record național în proba de 50 m bras obținut la primul tău Campionat Național de Seniori, Tineret și Juniori. Ne umpli sufletele de iubire și fericire în fiecare zi!, a fost mesajul mamei lui Patrick.

Super bras, astăzi! Recorduri personale pentru toți și un record național categoria 15 ani. Bună treabă, băieți!, a punctat și Răzvan Florea.


Sursa foto: Facebook (Răzvan Florea)

Ti-a placut articolul?

Comentarii