Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:38 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cheia meciului Farul Constanța - CFR Cluj. Mutarea cu care Hagi a dat mat. „Când era mic, la Cupa Hagi, juca nouar“ (GALERIE FOTO)

ro

24 Apr, 2023 00:00 1724 Marime text

 
  • Victoria contra echipei campioane a fost a șaptea la rând pentru Farul în campionat pe teren propriu, „marinarii“ înregistrând ultima înfrângere acasă pe 23 ianuarie a.c., chiar în fața CFR-ului (acel 0-3).
 
Încleștarea de la Ovidiu, dintre primele două clasate în turneul play-off al Superligii, Farul Constanța și CFR Cluj, i-a revenit cu 1-0 echipei de pe litoral, care s-a distanțat la patru puncte de campioana României și a mai făcut un pas către titlu.
 
În absența golgeterului Farului, Denis Alibec, accidentat, Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului, a optat pentru o așezare tactică cu două vârfuri (Adrian Mazilu și Louis Munteanu), sprijiniți, ca număr 10, de Tudor Băluță, care e la bază mijlocaș defensiv. Iar mutarea s-a dovedit câștigătoare, Băluță pasându-i decisiv lui Mazilu la golul victoriei, în urma unei deschideri în adâncime a lui Constantin Grameni.  
 
„M-am adaptat la situația neprevăzută cu Denis“

„Care a fost cheia meciului? Am jucat cu Băluță decar. Când era mic, la Cupa Hagi, juca nouar. De aceea l-am distribuit acum în acest rol. El e un mijlocaș defensiv, dar are și valențe ofensive, e creativ, are lucruri foarte bune. Toți au jucat excelent. Trebuia să întăresc mijlocul terenului. M-am adaptat la situația neprevăzută cu Denis. Am jucat cu doi atacanți, nu cu trei, ca până acum. Știam că amândoi atacă spațiile foarte bine și că amândurora le place golul. Deci am avut și acolo sus ce trebuia și bineînțeles la mijloc putere. Ca să te iei cu CFR la meci mai vertical, jucătorii trebuie să fie puternici. Și cred că am demonstrat că avem și aceasta în echipă“, a declarat Gheorghe Hagi.
 
„Nu m-a surprins așezarea Farului, știam ce joacă, ne cunoaștem. În locul lui Alibec a jucat Băluță, în spatele celor doi atacanți, Munteanu și Mazilu, asta a fost mutarea lui Gică. A făcut-o foarte bine, s-a bazat și pe talia celor patru mijlocași, știa că noi suntem puternici la mijloc“, a spus și Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR.    
 
LIVE TEXT
Cine e pe primul loc? Farul e! „Marinarii“ au învins campioana CFR Cluj și s-au distanțat la patru puncte de ea (GALERIE FOTO + VIDEO)
 
 
A șapta victorie la rând acasă
 
Acest succes a fost al șaptelea la rând pentru Farul în campionat pe teren propriu, „marinarii“ înregistrând ultima înfrângere acasă pe 23 ianuarie a.c., chiar în fața CFR-ului (acel 0-3). De atunci au urmat victorii pe linie la Ovidiu: 2-1 cu Universitatea Craiova, 2-o cu Petrolul, 2-0 cu Sepsi OSK, 2-1 cu Rapid (în sezonul regular), 2- cu Sepsi OSK, 3-2 cu Universiattea Craiova și 1-0 cu CFR (în play-off). Despre acest ultimă partidă, Hagi a mai spus: „A fost un meci de nivel mare, am făcut față. Mă bucur că fariștii sunt fericiți. Sperăm să facem bine în continuare, pentru că drumul încă e lung. Noi nu suntem CFR, FCSB sau Craiova, noi trebuie să construim o mentalitate și să creștem. Dar se naște ceva frumos la Constanța, creștem de la meci la meci, trecem de examenele pe care le avem. Arătăm bine, iar jucătorii se simt puternici“.
 
În ultima etapă, cu trofeul pe masă
 
Dan Petrescu a recunoscut că Farul a meritat victoria. „E clar că nu am făcut un meci foarte bun, dar nu am fost de nerecunoscut. Până să luăm gol, a fost un meci destul de echilibrat, am avut noi primele ocazii, după care a avut și Farul. Golul l-am primit mult prea ușor. Să joci la ofsaid în minutul 55 mi s-a părut prea mult. A fost o greșeală a mai multor jucători, după care ne-a fost greu să revenim. Am avut ceva ocazii, puteam să și marcăm. Până la urmă, toate deciziile VAR din acest play-off au fost împotriva noastră. Cele de astăzi nu știu dacă au fost corecte, că nu le-am văzut, dar, din ce am auzit, așa a fost, s-au luat deciziile bune de arbitraj. E prima nostră înfrângere în play-off și e clar că a venit într-un moment în care nu trebuia. A fost o săptămână foarte grea la noi, cu multe probleme medicale. Până la urmă, Farul a meritat victoria. Singurul lucru pe care li l-aș reproșa arbitrilor e că în prelungiri nu s-a jucat deloc fotbal. Farul și-a văzut interesul, bravo lor, dar cred că arbitrul trebuia să mai prelungească cu vreo cinci minute. Dacă marcam pe final, nu se supăra nimeni. Suntem îngrijorați, și Craiova e în luptă la titlu acum. Farul e favorită, a fost de la început, a condus tot campionatul. Au pierdut cele mai mai puține meciuri, cinci, și nu sunt întâmplător pe primul loc. Mai e un meci la noi acasă cu Farul, în ultima etapă, și sper să ajungem atunci la -2 puncte față de Farul. Aceasta îmi doresc cel mai mult, să jucăm în ultima etapă cu trofeul pe masă“, a menționat Dan Petrescu la conferința de presă a meciului Farul - CFR 1-0. 
 
Farul Constanța, victorie mare cu CFR Cluj
Hagi - „N-am cum să ascund fericirea! Mergem înainte, cu visul nostru“

 
„Fotbalul e ca la bursă“
 
Hagi crede că, după acest succes, s-ar face o greșeală mare dacă „marinarii“ ar crede că CFR nu mai e o echipă de neînvins. „CFR e puterică, se va bate, are ultimul meci acasă, cu noi. Dacă și Craiova a intrat în calcule... Aveți în fața voastră un om cu atâta experiență... La fotbal nu e bine să vorbești înainte. Fotbalul e ca la bursă. Se schimbă totul de azi pe mâine. Trebuie să fii atent la toate detaliile. Dar stați liniștiți, că eu nu dorm. Sunt atent la ele și încerc să-i aduc pe jucători unde trebuie, să-i montez, să-i conectez, să fac tot posibilul ca ei la meci să ajungă foarte bine. Cred că se va juca până în ultima etapă, nu știu, aș vrea să se termine cu două etape înainte, să batem în următoarele trei meciuri, să avem nouă puncte și atunci mai vorbim“, a meționat managerul tehnic al Farului.
 
„La Constanța, se reaprinde flacăra“
 
Acesta a subliniat importața victoriei cu CFR Cluj. „De la meci la meci, lumea vine la meci, echipa e susținută, suporterii creează presiune pe adversari. Se creează ceva frumos la Constanța, se aprinde flacăra, care era stinsă la un moment dat, trebuie să recunoaștem. Când eram copil, eu am sărit gardul ca să pot vedea meciurile, că nu aveam bani de bilet. Am stat sub tabelă, că ploua. Lucrurile acelea revin acum. Lumea își dorește să vină să vadă Farul. Cum era înainte. 23.000 la fiecare meci. Stadioanele erau pline pe vremea mea. Supărarea mea a fost că la FCSB am cedat inițiativa, deși am avut o posesie mai mare. Dar trebuie să avem mai multă personalitate, să începem jocul din spate, să știm să construim, să dominăm și să ne impunem ideile. Cred că le-am transmis jucătorilor ce trebuie. Apărarea și mijlocul sunt compatimentele la care cred că stăm cel mai bine, cu toate că ne-ar trebui ceva mai creativ la linia mediană. Și sus stăm destul de bine, dar cred că mai putem îmbunătăți lucrurile“, a punctat Gheorghe Hagi.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Sărbătoriți, de Sfântul Gheorghe, la Farul Constanța. Hagi - „Cadoul meu a fost când m-am născut. Trăiesc prin fotbal“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii