Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:29 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campioana Farul Constanța. Denis Alibec, emoții mari la finala cu FCSB „Voi fi cel mai cuminte de acum înainte, nu voi mai lua roșu“

ro

26 May, 2023 00:00 2529 Marime text

 
  • Golul victoriei fariste cu FCSB, marcat de Louis Munteanu, în minutul 85, l-a înlăcrimat pe Alibec.
 
Farul Constamța a devenit campioana României în sezonul 2022/2023 al Superligii, iar un rol însemnat în obținerea acestei performanțe deosebite a avut și atacantul Denis Alibec, golgeterul echipei, care a tras echipa după el spre titlu.
 
Vârful de 32 de ani nu a putut juca însă în meciul de la Ovidiu cu FCSB, cel care îi făcea campioni pe „marinari“, dacă aceștia câștigau, ceea ce s-a și întâmplat. Cu o etapă înainte, Alibec a primit cartonașul roșu în meciul de la Craiova, care i-a adus două etape de suspendare. Astfel că Farul a jucat contra FCSB, în finala campionatului, fără cel mai important om din atac, însă colegii săi s-au mobilizat și au câștigat. Și pentru el. Pe margine, Denis a trecut prin mari emoții, cu atât mai mult cu cât FCSB a condus cu 2-0. Golul victoriei fariste, marcat de Louis Munteanu, în minutul 85, l-a înlăcrimat pe Alibec, de bucurie.
 
Un vis împlinit
 
„Cu siguranță, acesta este unul dintre cele mai frumoase momente din cariera mea, dacă nu cel mai frumos. Nu mai vreau să trăiesc de pe margine un meci decisiv, să trec prin asemenea emoții, voi fi cel mai cuminte de acum înainte, nu voi mai lua roșu. După golul de 3-2, mi-au dat lacrimile, s-a strâns o presiune, eram foarte stresat, cred că aveam emoții de 20 de ori mai mari ca în teren. Așa a fost să fie. Mama mi-a spus: «Dacă nu joci, a făcut Dumnezeu să câștige băieții campionatul». Nu pot spune că numai eu am dus echipa până la meciul cu FCSB, toată echipa a fost extraordinară. Titlul cu Farul e un vis împlinit. Așa cum am spus când am venit, acesta era visul meu și iată că s-a realizat. Publicul a fost extraordinar“, a declarat Denis Alibec, la Farul TV.
 
„Merităm pe deplin titlul“
 
Fundașul Ionuț Larie, căpitanul Farului, a trecut și el printr-o bucurie de nedescris. „Cea mai frumoasă zi din viața mea, cea mai mare bucurie din carieră, e primul meu titlu. Mai mult decât atât, e cu echipa de suflet, cu care am crescut, în orașul meu natal și în care locuiesc. E o bucurie de nedescris. Acum un an și jumătate, am zis că visul meu e să iau un titlu de campion cu Farul. S-a împlinit, dar mai am mult de jucat și sper să mai am în continuare bucurii mari. Când a dat Mateus gol (n.r. iar scorul a devenit 1-2), am crezut că vom reveni, întrucât tot campionatul cam așa s-a derulat, am întors toate meciurile în care am fost conduși. Suntem foarte bucuroși. Dacă spune cineva în țara asta că nu merităm titlul, se înșeală amarnic. Merităm pe deplin titlul. Am condus mai mult de 90% din campionat și am dovedit că suntem cea mai bună echipă. Eu am avut ceva probleme de ordin fizic, dar cu așa atmosferă uiți de toate și trebuie să dai cât de mult poți“, a arătat și Ionuț Larie, potrivit sursei citate.
 
Golul carierei

Louis Munteanu a spus că a marcat golul carierei. „Sunt fericit că am adus titlul la Constanța. La cum am jucat, nu aveam cum să nu ieșim campioni. Știu că Denis a suferit foarte mult că nu a putut evolua, așa că i-am dedicat golul. Atmosfera a fost extraordinară. E senzațional că am ieșit campioni cu o etapă înainte de final. Am făcut un campionat foarte bun, suntem mândri și fericiți. La 0-2, am crezut în șansa noastră, sigur, având și fanii alături. A fost o atmosfgeră incredibilă, n-am cuvinte să o descriu. FCSB ne-a dat două goluri din nimic. În continuare, vreau să câștig cât mai multe titluri. Și la juniori am câștigat și în fiecare finală am avut contribuție. Nu știu dacă voi continua la Farul, depinde și de Fiorentiona“, a menționat atacantul de 20 de ani.       
 
Trăiri de nedescris
 
Mijlocașul Andrei Artean a mai câștigat la Constanța Cupa și Supercupa, dar campionatul e altceva, a adus trăiri de nedescris. „Suntem cei mai buni din România, iar trofeul încununează munca noastră din tot anul. Mister ne-a spus de la începutul sezonului că va face o echipă de primul loc. Am ieșit campioni, suntem foarte fericiți și sperăm ca, în stagiunea următoare, să fim și mai buni ca acum. Am avut încredere foarte mare în echipă că revenim de la 0-2, pentru că știu grupul pe care îl avem, iar acasă jucăm extraordinar. Cred că numai noi putem oferi un meci așa frumos. Am luptat și pentru Denis. Dacă nu era el, nu cred că ajungem să ne batem la titlu. Ne-a tras după el, cu calitatea lui. E un jucător extraordinar“, a precizat Artean.     
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Campioana României, Farul Constanța, va întâlni Sepsi OSK Sfântu Gheorghe în meciul pentru Supercupa României
 
Gică Popescu, președinte Farul Constanța
„Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii