Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:38 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ca High Performance Coach la Federaţie Un constănţean este implicat în coordonarea fotbalului dintr-o regiune a Canadei (galerie foto)

ro

29 Jun, 2013 00:00 2610 Marime text
Tehnicianul Dan Rădulescu (antrenor şi director tehnic), fost fotbalist la FC Farul, lucrează pentru o perioadă în străinătate, având biroul în oraşul canadian Moncton (New Brunswick), însă acoperind o arie fotbalistică vastă. Rădulescu a mers în Canada din motive familiale şi având acordul Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” şi al lui Gică Hagi. Dan a venit la Academie în 2009, iar după stagiul canadian se va întoarce la Constanţa. 

Din această lună, Dan Rădulescu se află în Canada, unde activează la Federaţia de Fotbal a regiunii New Brunswick, ca High Performance Coach. Constănţeanul de 49 de ani stă în oraşul Moncton şi a fost angajat în urma unui interviu, oficialii federali alegându-l dintr-un grup de 50 de tehnicieni care au solicitat job-ul. Rădulescu mai fusese în Canada şi în ianuarie 2012, invitat ca lector la un simpozion al antrenorilor din regiunea Atlanticului de Nord. Nu era aşadar un necunoscut pentru canadieni, care, la interviu, s-au convins încă o dată de cunoştinţele constănţeanului şi i-au oferit postul. Reprezentanţii Federaţiei l-au primit foarte bine şi îl apreciază. Practic, în calitate de „antrenor de înaltă performanţă”, fostul fundaş al FC Farul coordonează antrenorii din regiune, grupele de jucători din Soccer New Brunswick (o Academie nou-înfiinţată), elaborează planuri de pregătire, vizitează cluburile regionale, susţine tehnicienii şi îi sfătuieşte în pregătire şi participă la competiţii naţionale şi internaţionale. În acest sens, în luna iulie este invitat la turnee în SUA (la Boston, în statul Maine, şi la Albany - New York).

Sistemul canadian susţine angajaţii, familia şi tineretul. Este disciplină

Oraşul în care locuieşte în perioada aceasta Dan Rădulescu, Moncton, se află în sud-estul provinciei New Brunswick, aproape de Oceanul Atlantic. Provincia are graniţă cu SUA, cu statul Maine. „E altfel viaţa aici. Încerc să mă acomodez. Mă impresionează sistemul pe care îl are statul canadian - susţine angajaţii, familia, tineretul şi este disciplină, cum noi n-am avut nici în comunism. Nu-mi plac în schimb locuinţele. Toate sunt din lemn, rigips şi ceva metal. Ca frumuseţe geografică însă, Canada este incredibilă. În plus, este o ţară imensă”, a declarat tehnicianul constănţean, care a remarcat că nivelul tehnico-tactic al fotbalului din această ţară este mai scăzut decât în Europa, însă jucătorii canadieni sunt foarte conştiincioşi, se antrenează la maximum şi au calităţi fizice foarte bune.

Înaintea Barcelonei şi a Stelei Roşii Belgrad

Născut pe 17 octombrie 1963, Dan Rădulescu a fost component al clubului Luceafărul Bucureşti (echipa naţională de juniori UEFA 1982), iar cu aceeaşi generaţie a Farului a ieşit vicecampion naţional de juniori. În cariera sa, a jucat fundaş dreapta şi fundaş central, iar în Divizia A a apărat culorile Farului în 1982, 1989 - 1991 şi 1992-1993. În rest, a evoluat în eşalonul secund, la formaţii precum Gloria Reşiţa, Portul Constanţa, CSM Medgidia şi Callatis Mangalia. La 33 de ani, a debutat ca antrenor principal la SNC Compref, unde şi juca. A mai activat ca tehnician în Liga a 2-a, la Midia Năvodari, Callatis Mangalia şi CSM Medgidia. La Academia Hagi şi-a început munca în martie 2009, activând până în luna aceasta ca antrenor şi director tehnic coordonator. Midia din acea perioadă a terminat în liga secundă trei campionate la rând pe locul doi. În anul în care Vaslui a promovat, echipa năvodăreană a avut o serie de 17 meciuri consecutive fără înfrângere, încheind sezonul la trei puncte în spatele campioanei, deşi a avut avantajul rezultatelor directe (1-1 la Vaslui, 2-1 la Năvodari). În alte campionate, Midia s-a clasat pe locurile trei-patru. La Academia Hagi, Rădulescu are medalii naţionale de argint cu grupele 1993 - 1994, iar alături de Cristian Cămui este campion în 2012 cu seria 1993. La turneul „Talent Cup”, a ocupat locul doi în 2010, după Real Madrid, dar înaintea Barcelonei, iar în Serbia s-a clasat pe prima poziţie în dauna Stelei Roşii Belgrad.  

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Bogdan 01 Jul, 2013 06:07 Bravo pentru acest articol, foarte pozitiv despre profesionalismul unor Romani! Pentru John-"de acolo de unde se pune harta in cui": Uite ca s-a gasit un tercea-bercea sa cometeze... ce sa zic, poate ca acolo in Labrador, Ionica al nostru nu are ce sa faca si s-a gandit el sa isi dea cu parea despre un om deosebit... Ce pacat ca au ajuns lichele din astea in Canada, da asta e... Avem un profesionist apreciat, nu numai de oameni de mare valoare ca Dl. Hagi, ci si de canadezi care vor sa creasca fotbalul, ceva foarte pozitiv si vine bou' sa se refere la "mecla".. Pai mai nea' Nimeni, nu e nevoie sa ti se vada fata ca sa ne dam seama ce fel de caracter esti... Ai face un mare bine fotbalului si romanilor in general sa te abtii si sa te bagi in seama la articole despre construirea de IGLURI (ca ala in care probabil ca locuiesti), nu la fotbal care este doar pe TV acolo la tine, ai aflat tu de IMPACT, vai de capu tau ....
  • John din Labrador 30 Jun, 2013 17:58 Du-te ba cu romanul lu' peste antrenor...Daca era bun ajungea la Impact, nu pe coclauri. Si-a dat seama romansul de casele canadienilor, ca doar a locuit la betoane ceausite, si de calitatile jucatorilor. Vai steaua lui de antrenor cu mecla aia de "inteligent"!!!!!