Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:57 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bilete pentru meciul Farul Constanța - Universitatea Craiova. „Marinarii“, lipsiți de Alibec și Nedelcu la această partidă

ro

31 Jan, 2023 00:00 2135 Marime text
  • Copiii sub șapte ani au intrarea gratuită la meci însoțiți de un părinte care și-a achiziționat un bilet de intrare.
 
După meciul senzațional din deplasare cu FCSB, contând pentru etapa a 23-a a Superligii și încheiat cu succesul dramatic al „marinarilor“, scor 3-2, Farul Constanța susține o nouă partidă dificilă, în runda a 24-a, cu Universitatea Craiova, o altă formație care luptă pentru podium.
 
Meciul se va juca luni, 6 februarie, de la ora 20.00, pe arena centrală a bazei Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi“, de la Ovidiu. Prețul biletelor de intrare pentru acest meci este următorul: 100 de lei - tribuna 0, 80 de lei - tribuna 1, 60 de lei - tribuna 2 și 30 de lei - peluze. Biletele se pot achiziționa online, de pe site-ul bilete.ro, dar și din rețeaua de magazine Germanos, Vodafone, Inmedio&Relay și Poșta Română. De asemenea, tichetele se pot procura de la Pop-up Store-ul Farul, deschis în City Mall Constanța, dar și de la Farul Cafe, din incinta bazei Academiei Hagi. În ziua jocului, casele de bilete de la stadion se vor deschide începând cu ora 18.00, iar accesul fanilor în stadion va fi permis de la ora 18.30. Copiii sub șapte ani au intrarea gratuită însoțiți de un părinte care și-a achiziționat un bilet de intrare la acest meci.
 
În meciul cu FCSB, de la Farul au primit cartonașul galben cinci jucători, Grameni (4), Alibec (23), Nedelcu (28), M. Popescu (58) și Mazilu (90+8), iar doi dintre ei, Alibec și Nedelcu, vor fi suspendați, din pricina cumulului de avertismente, la partida cu Universitatea Craiova. „Vom căuta soluții, asta e meseria noastră. Însă abia așteaptă să joace Morar, sunt și ceilalți, Mazilu, e Louis Munteanu…“, a spus Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului. 
 
„Toate meciurile sunt tari. E returul, în care contează punctele, fiecare echipă vrea să câștige. Nu mai e ca în august, când era departe finalul. Acum toate formațiile au nevoie de puncte și ies meciuri frumoase. Obiectivul nostru e să luăm toate punctele la toate meciurile. Asta e mentalitatea noastră, luăm fiecare meci în parte. O dată ne iese, altă dată nu, că așa e fotbalul, dar important e să crezi până la sfârșit“, a mai spus Hagi. 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): Farul Constanța
 
Citește și:

Final incendiar, cu două goluri în prelungiri! Farul învinge FCSB în deplasare și revine pe locul întâi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii