Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:43 15 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ben Teekloh s-a despărțit de „marinari“ acum zece ani, dar nu i-a uitat „Farul Constanța este echipa mea de suflet“ (galerie foto)

ro

25 May, 2020 00:00 3617 Marime text
  • Ben Teekloh a jucat la Farul Constanța între anii 2007 și 2010
  • În 2007, a fost rănit grav după ce o butelie a explodat în apartamentul în care locuia la Constanța
  • Pe când era foarte tânăr, Ben a fost luat sub aripa sa protectoare de actualul președinte al Liberiei

Liberianul Ben Teekloh a jucat la FC Farul Constanța între 2007 și 2010, atât în Liga 1, cât și în eșalonul secund, după retrogradarea din 2009 a echipei. După Farul, Ben a mai evoluat în România la Astra și spune că formația de pe litoral i-a rămas în inimă.

Ben are acum 36 de ani, iar de mai mulți ani s-a retras din activitatea de jucător. Plecat de la Farul la un an de la retrogradare, jucătorul a fost înregimentat de Astra la mijlocul lui 2010. La această echipă se strânsese un grup de patru foşti farişti, Măţel, Fatai, Ben Teekloh şi Pătraşcu, iar mijlocaşul liberian prinsese la un moment dat tricoul de titular, însă nu a avut continuitate, în condiţiile în care s-a confruntat şi cu mari probleme medicale. „M-am accidentat grav într-un meci al Naționalei mele, Liberia, cu Angola, în august 2011. Ligamente, menisc… Din păcate, acea accidentare avea să-i pună capăt carierei mele de fotbalist. Am suferit mai multe operații, recuperarea nu a mers bine, problemele au durat mult și am fost nevoit să mă retrag“, spune Ben, care s-a despărțit de Astra în 2012. Actualmente, locuiește în București, iar legătura sa directă cu fotbalul e dată de activităţile de impresariat sportiv (în special la nivel juvenil) în care e implicat. De asemenea, fostul fotbalist are și o firmă de transport.
 

„E extraordinar să fii apreciat de suporteri“

Au trecut zece ani de la plecarea lui Ben de la Farul, dar sentimentele sale față de echipa de pe litoral au rămas la fel de puternice. „La Farul, am trecut prin cea mai bună perioadă din cariera mea la o echipă de club. Au fost ani foarte frumoși, chiar dacă, pe final, echipa a retrogradat din Liga 1, iar înainte eu avusesem acel accident în apartament. Farul este echipa mea de suflet. Urmăresc în continuare îndeaproape evoluția clubului. Îmi pare rău că nu mai este în primul eșalon, dar sper că va reveni acolo în curând. Dintre foștii colegi de la Farul, am păstrat o legătură strânsă cu Fatai și Gaston Mendy, dar și cu alți băieți, cum ar fi Emil Nanu sau Pătrașcu, ori suporteri (Răducu Oancea). Fanii au fost mereu aproape de echipă și le mulțumesc, inclusiv pentru sprijinul pe care mi l-au arătat și mie. E extraordinar să fii apreciat de suporteri“, a menționat Ben Teekloh, care are 59 de meciuri și trei goluri la Farul, primul său antrenor la echipa de pe litoral fiind Basarab Panduru.
 

Explozia din apartament

Ben Teekloh are un băieţel în vârstă de zece ani, Michael, în urma căsniciei cu o constănţeancă. „Băieţelului i-am pus numele tatălui meu. Michael e un dulce. Are talent în domeniul muzical“, se mândrește Ben, care a avut o copilărie oropsită, fiind despărţit de mic, la şase ani, de părinţii săi naturali, ucişi apoi în războiul civil din Liberia. Micul Ben a avut însă norocul să fie adoptat de o familie cu suflet mare, de unde numele său, Teekloh, copilul numindu-se înainte Kwame Yansin. Viaţa fotbalistului a trecut printr-o răscruce şi în urmă cu 13 ani, pe 16 august 2007, când, în apartamentul în care locuia la Constanţa (ca jucător al Farului), a explodat o butelie, iar Ben a fost grav rănit, ratând din această cauză un tur întreg de campionat.
 

Prezent la un meci al SSC Farul, acum trei ani

Pe când era un tânăr jucător, Ben a fost luat sub aripa sa protectoare de actualul președinte al Liberiei, fostul mare fotbalist George Weah! „M-a ajutat foarte mult în viață și îi voi fi pe veci recunoscător. Am mai vorbit cu el și chiar ne-am și văzut față în față“, spune Ben. În martie 2017, fostul „marinar“ a fost prezent la Constanța și la un meci al SSC Farul, echipa înființată de suporteri, care juca atunci în Liga a 4-a și era liderul cu punctaj maxim al campionatului. Ben a urmărit confruntarea de pe teren propriu (s-a jucat pe stadionul ITC) cu Portul Constanța, câștigată de Farul cu 3-0, prin golurile marcate de Dorel Zaharia (8), Alin Mazilu (58) şi Ergut Asan (76).

Sursa foto: 1 - ZIUA de Constanța; galerie - Facebook (Ben Teekloh)


Citește și:

Ben Teekloh, prezent la meci SSC Farul a învins şi Portul Constanţa şi a înregistrat a 21-a victorie în Liga a 4-a (galerie foto)

A jucat trei ani la Constanţa Un mijlocaş african a fost aproape de revenirea la FC Farul

Debut cu dreptul in retur

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii