Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:01 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Baschet CSM Constanța joacă astăzi pe teren propriu. „Drumul spre playoff continuă cu un nou meci de foc“

ro

09 Feb, 2023 09:32 1241 Marime text
 


Echipa masculină de baschet CSM Constanța dispută astăzi al doilea meci în faza a doua a Ligii Naționale (grupa 1-10), întâlnind pe teren propriu FC Argeș Pitești.
 
Partida este găzduită de Sala Sporturilor „Simona Amânar“, de la ora 18.00.   
 
În clasament, formația de pe litoral ocupă locul șapte, cu 12 puncte, în timp ce echipa argeșeană se află pe poziția a zecea, cu 11 puncte  
 

Drumul spre playoff continuă cu un nou meci de foc pentru CSM Constanța. Va fi un un nou test dificil pentru băieții antrenați de Alexandru Olteanu și Valentin Boian și prima întâlnire oficială din acest sezon împotriva echipei din Pitești. Hai la meci!, este mesajul CSM Constanța.

 
În etapa precedentă, echipa de pe litoral a învins la Constanța SCMU Craiova, obținând o victorie prețioasă, cu atât mai mult cu cât gazdele au fost lipsite de aportul lui Andrei Oprean, Jarrid Rhodes, Dani Mâinea și Naser Omer.
 
Tot astăzi, de la aceeași oră, 18.00, echipa națională feminină de baschet a României joacă pe teren propriu împotriva  Spaniei, partida, care e găzduită de Sepsi Arena din Sf. Gheorghe, contând pentru etapa a V-a din cadrul Grupei C a FIBA Women's EuroBasket 2023 Qualifiers.

Pentru această acțiune au fost convocare și patru jucătoare de la CSM Constanța, Alina Podar, Teodora Manea, Bianca Fota și Dora Ardelean, iar antrenoarea constănțeană Alina Șerban face parte, ca secund, din staff-ul tehnic al formației tricolore.

Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Baschet)  

Citește și:

Baschet
Cele mai bune echipe din Cupa României își dispută trofeul la Constanța. E calificată și CSM Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii