Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:44 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Axiopolis Cernavodă s-a despărţit de patru fotbalişti. De la echipa secundă şi de la juniori au fost promovaţi cinci. Câţi mai vin

ro

08 Jan, 2019 00:00 3119 Marime text
Clasată pe locul 12 (din 15 echipe), în seria secundă a Ligii a 3-a de fotbal, Axiopolis Cernavodă demarează pregătirea în 2019 cu gândul ieşirii din zona periculoasă a clasamentului şi al urcării pe o poziţie care să o ferească de emoţiile retrogradării.
 
În cele 14 meciuri disputate în 2018 în sezonul 2018/2019, echipa din Cernavodă a înregistrat trei victorii, cinci egaluri şi şase înfrângeri, golaveraj 13-35. Reunirea lotului în vederea demarării pregătirii în noul an va fi pe 16 ianuarie. Colectivul tehnic, condus de antrenorul principal Ionel Melenco, a rămas acelaşi, însă în lotul de jucători au intervenit unele schimbări. În primul rând, clubul s-a despărţit de patru fotbalişti, Gabriel Lazăr, Silviu Moise, Cristian Coconaşu şi Cătălin Creţu. De la echipa a doua au fost promovaţi Gabriel Buhuş şi Alexandru Sârbu, iar în lot au fost incluşi şi trei juniori născuţi în anul 2001, Eduard Răducanu, Ionel Răducanu şi Marian Ilie. Pe lângă aceştia, urmează a fi înregimentaţi alţi patru jucători, înlocuitori ai celor cu care s-a încheiat colaborarea. Lotul va fi format din 20 de jucători, plus cei trei juniori.
 
S-a vorbit şi pentru mai multe meciuri de verificare, cu partenerii tradiţionali, echipele de juniori mari de la Academia Hagi, dar se vor fixa şi amicale cu echipe din seniori.
 
În 2019, se va porni din etapa a 16-a, pe 2 martie, clasamentul fiind: 1. Rapid - 38p, 2. Unirea Slobozia - 34p, 3. CS Afumaţi - 32p, 4. SC Popeşti-Leordeni - 28p , 5. Progresul 1944 Spartac - 23p, 6. CS Tunari - 22p, 7. Agricola Borcea - 19p, 8. Înainte Modelu - 17p, 9. FCSB II - 16p, 10. Sportul Chiscani - 15p, 11. CS Medgidia - 15p, 12. Axiopolis Cernavodă - 14p, 13. CS Făurei - 14p, 14. CSM Olteniţa - 12p, 15. Tulcea - -2p.
 
Axiopolis Cernavodă va debuta în 2019 acasă cu CS Tunari, iar în celelalte meciuri, până la final, va întâlni Slobozia (d), Modelu (a), Olteniţa (a), Progresul 1944 (d), Popeşti Leordeni (a), Tulcea (d), FCSB II (a), Chiscani (d), Făurei (a), Medgidia (d), Bragadiru (a), Afumaţi (d), Borcea (a) şi Rapid (d). Campionatul se va încheia pe 25 mai. 
 
Sursa foto: Facebook (Suporter Axiopolis Cernavodă)
 
Citeşte şi:
 
Axiopolis Cernavodă Gheorghe Stănculescu explică umilinţa cu Rapid (1-9) şi de ce terenul pe care s-a jucat meciul a fost atât de greu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii