Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:49 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zodiacul românesc vechi

ro

05 Aug, 2011 00:00 2456 Marime text
zodiac_romanesc_vechi.jpgZodia Ţapului în Luna lui Gerar (ianuarie)

Cine se va naşte sub această zodie va fi dulce la vorbă, lungăreţ la obraz şi rumen. Frumos la căutătură, muncitor, viclean, lacom, gânditor, tăcut, iubitor de avuţie, mânios, sărăcăcios, foarte păzitor de taină. Căutătura lui îndreptată tot la pământ, nasul lat şi cărnos, tare în genunchi, dar lesne se îmbolnăveşte. Semn va avea in piept sau intr-un genunchi sau in obraz, va fi înalt, la vorbă multe va făgădui şi puţin va da. Născocitor de pricini, mâhnit la faţă, când va gândi ceva va uita lesne. ... Plecat la griji şi la jurăminte neînfricoşat, nepăsător, de pedepse fricos, nu aşa bun la negustorii după cum vrea să se arate, făţarnic şi îndemânatic la fapte rele.

Zodia Udătorului în Luna lui Făurar (februarie)

Cine se va naşte în aceasta luna este minunat la obraz, vorbitor şi binepovăţuitor. Va fi slab la sânge, blând la vorbă, la trup drept, dar una va vorbi şi alta va face. Va fi cuminte, smerit, milostiv, credincios, gânditor la lucruri mari şi norocos. Îi va rămâne mare moştenire de la rudenii. Frumos la trup, cu nişte vine ieşite în faţă, blând, cu mintea înaltă şi bun chivernisitor. Copilul de parte bărbătească va fi iubitor de învăţături, când se gândeşte la ceva se uită melancolic. Se va însura tânăr, după 30 de ani va petrece viaţa mai bună şi fericită. Copila de se va naşte sub acest semn, va fi veselă. Trebuie să se ferească de apă, de bărbatul cel dintâi se va lipsi şi va muri de o fiară cu patru picioare. Să se păzească de fiare sălbatice şi de câini turbaţi. În genere, cel născut în această zodie, va fi gânditor, iubitor de învăţătură, care îi va aduce bogăţie.

Zodia Peştilor în Luna lui Mărţişor (martie)

Cine se naşte sub acest semn al Peştilor nu va fi nici mare, nici mic, scurt la grumaz, minunat la faţă, frumos la statură, drept, bun, plănuitor. Când se supără se îngălbeneşte, mândru şi îndrăzneţ, si plecat către învăţătură. Va avea un semn la mână sau la faţă, mare la chip, nasul de mijloc, buzele cărnoase, voinic şi viclean. Pe nimeni nu va crede, se va lăuda cu învăţătura, din ţara lui va călători şi de la străini multă bogăţie va câştiga. Iar copilele ce se vor naşte în această zodie vor fi mânioase şi iubitoare de pricini, înşelătoare, iubite de oameni, de bărbatul cel dintâi se vor despărţi şi se vor însoţi cu un altul, care li se va părea mai bun.

Zodia Berbecului în Luna lui Prier (aprilie)

Cei născuţi în această lună vor fi buni, sârguitori, slabi la sânge, ciudaţi la făptură, lungăreţi la obraz, mânioşi, vorbitori de rău asupra altora, nestatornici, îndrăzneţi. Vor fi bogaţi şi cinstea curând o vor pierde şi iar curând o vor dobândi. Cu oamenii cei buni nu se unesc, sunt arţăgoşi, biruitori la război, gata în tot momentul la certuri şi bătăi, înfierbântaţi la vine, vorbesc tot de rău pe vecinii lor. Mulţi născuţi în această zodie vor avea răni sângeroase pe trupurile lor, jură lesne pe numele lui Dumnezeu şi al părinţilor, fără a se gândi la cele ce vor urma.

Zodia Taurului în Luna lui Florar (mai)

Pruncii ce se vor naşte sub această lună vor fi vrednici a semăna holde şi a chivernisi casa. Iubitori de jocuri, buni, îndrăzneţi. Iubitori de adânci învăţături, veseli şi iubitori de muzică. La statură înalţi şi la faţă curaţi, cu ochii frumoşi, cuvioşi înaintea oamenilor, deschişi la minte, fără de nici un rău, viaţa lor plină de tot dorul. Când vor ajunge la anii cei desăvârşiţi, se vor scumpi şi se vor îmbogăţi, se vor pleca mai mult la chipul cel duhovnicesc. Vor căuta să aibă tot vorbe bune, dar nu vor mulţumi pe oameni cu faptele cele bune. Iuţi la fire, pe obraz vor avea un semn, vor fi tăcuţi şi tainici. Pe nimeni nu vor asculta ce i-ar învăţa, ar dori să fie tot crezuţi şi lăudaţi de toţi. Vor fi înalţi de statură, când vor vorbi, vor clipi din ochi. Vor fi mândri, să se roage lui Dumnezeu, sa nu fie prea iubiţi de către oameni, precum li se arată natura, vor fi sângeroşi şi foarte supărăcioşi, mânia îi aduce la mari pagube, vor trăi cinstiţi şi în desfătări. Aceasta e una din zodiile cele bune pentru orişicine care s-a născut într-însa.

Zodia Gemenilor în Luna lui Cireşar (iunie)

Cel născut sub acest semn al Gemenilor va avea o fire nestatornică. cu dorinţă spre învăţătura lucrurilor celor adânci, adică cu pricepere la toate. Va fi om glumeţ, va face multe şi lungi călătorii, îndrăzneţ la vorbă, dar rău la minte. La statură scurt, barbă rară, dinţi lungi, plin de vorbă, curat, cu pricepere pentru orice lucru. Mulţi de sub această zodie ajung şi domni mari. Această zodie este de mijloc, face pe om în genere cu nărav, ţiitor de minte, stăpânitor şi biruitor de fiare, află comori de argint şi alte metale scumpe, dar din toate nu e bogat.

Zodia Cancerului în Luna lui Cuptor (iulie)

Cine se va naşte în această zodie va fi priceput de mari înţelegeri, iubitor de fapte bune, iar de meşteşuguri urâtor. Nu va iubi mâncare şi multă băutură, iute la mânie, înţelept, mândru şi îndrăzneţ. Trăieşte mulţumit cu ceea ce are şi va fi mai mult sărac. Va suferi multe boli, va fi pizmaş şi nu va băga în seamă dreptatea, va fi tare în mâini, nu va scăpa de răni de arme, semn va avea sub brâu sau într-o parte. Omul născut în această zodie se va veseli mai mult în lucruri slabe, îi place somnul, e credincios, lesne se va îmbolnăvi şi va trăi mult tot într-o stare şi într-o fire.

Zodia Leului în Luna lui Gustar (august)

Copilul născut în această zodie este frumos şi cărnos, cu ochii mari, iubit de mai marii lui, puţini la număr ca dânsul. De mic cam gălbinicios la faţă şi aplecat la buna rânduială, la adevăr şi dreptate, cu bună înţelegere în viaţa sa. Voinic cu îndrăzneală, iubitor de ostenele, bine văzut de cei mari. Părinţii nu-l vor iubi, de alţii va fi căutat şi îngrijit, numai faptele lui nu vor aduce mulţumirea altora. Va avea mare mânie şi în curând se va întoarce, va fi om vrednic şi va face lucrurile sale spornice, va avea mari norociri şi vrednicii. Va fi bun povăţuitor pentru alţii şi lucrător de multe lucruri bune, deştept, fără de nici un rău. Mai bun pentru alţii decât pentru sine. Îi va plăcea mult dreptatea, cinstea şi mândria şi va fi om voinic.

Zodia Fecioarei în Luna lui Răpciune (septembrie)

Omul ce se va naşte în zodia Fecioarei are firea nestatornică, cu pricepere la învăţături adânci şi la toate lucrurile şi meşteşugurile, iar mai ales la aritmetică, adică la socoteli cu numere, la lucruri de cancelarie. Cu mult noroc, va fi bun de fire, cinstit şi va vorbi minunat. Oamenii străini vor ţinea mai mult la dânsul decât ai săi. Va avea dragoste mare la haine scumpe, va ajunge şi om mare. Bolile lui vor fi friguri, vărsat, va scuipa mult şi va tuşi. Spre bătrâneţe îi va pieri grăsimea şi chinuindu-se mult cu gândul, poate ajunge stricat la minte. E om cu nărav şi ţiitor de minte, drăgălaş peste fire, înclinat spre trebile sufleteşti şi osebit sunt şi norocoşi.

Zodia Cumpenei în Luna lui Brumărel (octombrie)

Care se naşte sub acest semn al Cumpenei va fi de treabă, frumos, curat, iubitor de dreptate, grăitor de adevăr, dacă obiceiurile cele rele nu-i vor schimba firea. Milostiv, cu bunăcuviinţă, vesel şi iubitor de muzică. Curat la faţă, ochi frumoşi, statură de mijloc, cărnos la nas, minunat la obraz. Cuvios la toţi oamenii ce-l văd, când tăcut, când prea vorbitor. Cu inima deschisă, fără nici o sminteală, viaţa lui plină de tot dorul, să se roage lui Dumnezeu să nu fie prea mult iubit, după cum îl arată natura, sângeros, iute la mânie, dar îndată se întoarce şi îi pare rău de vorbele sale rostite din iuţeală şi mânia lui îi aduce mare pagubă. Va trăi cinstit, va fi adesea şi mândru, iubitor de înţelepciune şi va fi văzut înaintea altora. Oamenii nu vor prea îndrăzni a-i face vreun rău pe faţă, dar în spate va avea mulţi duşmani.

Zodia Scorpiei în Luna lui Brumar (noiembrie)

Cel născut în zodia Scorpiei va fi mânios, ucigător, vărsător de sânge, fără de ruşine, înşelător, mincinos, vorbitor de rău, nestatornic. Împilat în patimi, viclean şi va fi şi iubitor de argint. Pururea la armă gândeşte şi va fi biruitor. Lucrător la toate, gata în tot ceasul la certuri şi bătăi foarte rele. Iute la sânge, roşu la faţă şi cu părul aspru, în tot ceasul gândeşte de rău să sfătuiască pe alţii şi să clevetească pe vecinii săi şi n-are astâmpăr de a face rău. Va fi vorbitor şi în nimenea nu se va încrede şi toate le vrea să fie cum vrea el. Dintre cei născuţi în aceasta zodie vor avea răni sângeroase pe trupurile lor, vor jura îndată de fiece lucru şi fără de sfială pe tot ce e mai sfânt şi nu se tem de nimic ce li s-ar întâmpla în urmă. Cu muierile lor vor trăi necontenit în ceartă şi în bătăi. Cu toate acestea, vor avea şi oarecare nărav bun.

Zodia Arcaşului în Luna lui Undrea (decembrie)

Copilul ce se va naşte sub acest semn al Arcaşului va fi cu minte bună şi cu socotinţă, înţelept, cucernic, iubitor de chipul cel duhovnicesc, drept, smerit, milostiv, ruşinos, norocos, sfătuitor bun, bine va grăi; de rău nu se bucura, frumos la stat, minunat la obraz, cu ochi negri, va fi tare în umeri, părul neted, trupul drept, va fi vesel, blând, bun la minte, cu chiverniseala aşezată. Dinţii laţi, nasul lung şi cărnos, de statură mijlocie, buzele late. Când se mânie, se învineţeşte şi îi ies nişte vine în faţă. Va suferi de durere de cap şi de junghiuri, va avea semn la piept sau în frunte.

Sursa: www.astrodex.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii