Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:21 23 07 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacole, veselie şi dulciuri Surprize de neuitat, oferite de Rompetrol Rafinare copiilor din mediul rural

ro

21 Jun, 2019 00:00 1367 Marime text
Copii din Corbu, Vadu, Săcele, Istria şi Nuntaşi au avut parte de surprize de neuitat, oferite de Rompetrol Rafinare, în cadrul acţiunii „Magia Poveştilor by Rompetrol”.
 
Angajaţii Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, au oferit clipe de neuitat copiilor din Corbu, Vadu, Săcele, Istria şi Nuntaşi. Cei mici s-au bucurat de spectacole tematice puse în scenă de trupa „Amicii”, au participat la ateliere de face-painting şi au primit din partea Rompetrol Rafinare pachete cu dulciuri. Acţiunea, denumită „Magia Poveştilor by Rompetrol”, a pornit de la ideea că Rompetrol Rafinare este un partener social important pentru comunităţile din zonă. Astfel, au fost alese cinci şcoli din mediul rural, unde atmosfera de Ziua Copilului a fost adusă în rândul copiilor care nu se bucură mereu de astfel de evenimente, unii dintre ei fiind pentru prima dată în viaţa lor părtaşi la o astfel de manifestare.
 
Peste 800 de elevi de şcoală generală au asistat, pe parcursul celor trei zile de distracţie, la spectacole cu piese de teatru, s-au mişcat în stil zumba şi au avut parte de multă veselie, totul pus în scenă de animatorii uneia dintre cele mai îndrăgite trupe din Constanţa. Pe lângă scenetele cu Alice în Ţara Minunilor, cei mici s-au bucurat de atelierele de face-painting, prin care au devenit, preţ de câteva ore, adevărate personaje de poveste. Iar după toată distracţia, s-au simţit ca la un carnaval, presărat cu vată de zahăr şi popcorn.
 
„Rompetrol Rafinare este o companie care pune accent pe dezvoltarea socială a copiilor din zonă, iar cum ne este cunoscut, nu toţi copiii din mediul rural au posibilitatea să vadă o piesă de teatru sau să intre în atmosfera de poveste, aşa cum alţi micuţi au posibilitatea. Şi ei sunt copiii noştri, iar noi ne dorim să avem grijă de ei. Ne-am propus să le aducem zâmbetele pe faţă, iar după cele trei zile pline, putem spune că ne-am îndeplinit misiunea. Am văzut peste 800 de copii a căror bucurie a fost debordantă şi molipsitoare. Vom continua astfel de acţiuni, care îi bucură pe cei mici şi ne încântă pe noi deopotrivă, având certitudinea că merită efortul”, a declarat Felicia Andrei, director QHSE al Rompetrol Rafinare.
 
Rompetrol Rafinare a dovedit, încă o dată, prin activităţile din comunele constănţene, că este un partener de încredere pentru comunităţile locale. Acţiunea „Magia Poveştilor by Rompetrol” a fost sprijinită şi de angajaţii rafinăriei Petromidia, care au contribuit cu rechizite, cărţi şi jucării, împărţite celor mici.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii