Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:59 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se scumpesc pana si lumanarile?!

ro

31 Dec, 2008 03:09 1319 Marime text
lumanari.jpgÎn vreme de criză financiară, când preţurile utilităţilor cresc simţitor, concediile se reduc, dar doar salariile stagnează, chiar şi tarifele la lumânări sau obiecte religioase sunt adaptate în funcţie de preţul pieţei.

Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, nu exclude o majorare a preţurilor la lumânări. De asemenea, la latitudinea fiecărei parohii din Constanţa rămâne şi majorarea contribuţiei anuale pe care o cotizează enoriaşii. „Nu a fost luată încă o hotărâre. La începutul anului se reuneşte Consiliul eparhial şi va fi dezbătut şi acest aspect. De obicei, preţurile nu se măreau an de an, ci o dată la trei-patru ani", explică preotul. Dar, potrivit reprezentantului Arhiepiscopiei Tomisului, în cazul în care se vor modifica preţurile de producţie şi se vor scumpi parafina şi combustibilii, acest aspect se va reflecta şi în preţul final. Pe scurt, în cazul în care în 2009 va avea loc o majorare constantă a costurilor motorinei, Biserica va mări preţurile lumânărilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii