Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:29 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

SC RAJA SA, model de bune practici în absorbţia fondurilor europene

ro

18 Sep, 2014 00:00 1468 Marime text
SC RAJA SA a fost, ieri, gazda unei întâlniri de lucru, în urma vizitei oficiale a unei delegații a Comisiei Europene condusă de Benoit Nadler - reprezentantul CE din partea DG REGIO (Directoratul General pentru Politică Regională și Urbană). Alături de reprezentanții Comisiei Europene, în delegație s-au aflat și cei ai Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, printre care și directorul Autorităţii de Management POS Mediu, Ciprian Ghioc.
 
Întâlnirea se înscrie în monitorizarea efectuată de Comisia Europeană în România, monitorizare care urmărește și analizează absorbția fondurilor europene, mai precis implementarea şi derularea programelor cu finanţare europeană nerambursabilă din cadrul POS Mediu, transmite Biroul de presă al RAJA SA. Ca și anul trecut, când reprezentanții Comitetului de Monitorizare pentru Programul Operaţional Sectorial de Mediu au efectuat o vizită de lucru la Stația de Epurare Eforie Sud, și vizita de anul acesta are la bază performanțele SC RAJA SA în implementarea cu succes a celor mai ambițioase proiecte cu fonduri europene de la nivel național, mai susţine sursa citată.
 
Discuțiile s-au axat pe stadiul derulării proiectelor dezvoltate de RAJA, operator regional, prin POS Mediu. La ora actuală, SC RAJA SA are în implementare patru proiecte aflate în diferite stadii ale evoluţiei, având o valoare cumulată de peste 320 de milioane de euro, din care RAJA asigură o cofinanțare de aproximativ 88,5 milioane de euro. Cele patru proiecte sunt: „Reabilitarea Staţiei de epurare ape uzate Eforie Sud“, „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare în regiunea Constanţa - Ialomiţa“, „Canalizare menajeră, comuna Valu lui Traian, etapa III, Constanţa“ și „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată pentru regiunea Constanţa-Ilfov“. În urma acestor proiecte, se vor realiza 14 stații de epurare noi, aproape 950 km de sisteme de apă și canalizare noi, dar și peste 60 de stații de pompare.
 
Pe lângă cele patru proiecte aflate deja în implementare, RAJA a promovat spre evaluare şi finanţare un alt proiect, denumit „Executarea branşamentelor de apă şi a racordurilor de canalizare în regiunea Constanţa-Ialomiţa“. Acesta îşi propune completarea investiţiilor realizate în cadrul proiectului „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare în regiunea Constanţa - Ialomiţa“ prin realizarea a 3.063 de branşamente şi a 6.058 de racorduri noi de canalizare, precum şi extinderea reţelei de distribuţie a apei cu 12,27 kilometri. Investiţiile vizează 15 localităţi din judeţul Constanţa şi două localităţi din judeţul Ialomiţa.
 
Partea a doua a discuțiilor s-a axat pe stadiul elaborării și perspectiva demarării Programului Operațional - Infrastructură Mare (POIM). Pentru conformarea la Directivele Europene privind infrastructura de apă/apă uzată, SC RAJA SA a propus spre realizare, în proiectul de investiții care se va finanța prin POIM, lucrări în valoare de aproape 400 de milioane euro, adresându-se unui număr de aproximativ 653.000 de locuitori beneficiari, din peste 90 de localități aflate pe teritoriul ariei sale de operare, din cele șapte județe.
 
Pe lângă acestea, proiectul urmărește dezvoltarea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii existente. În contextul în care problema nămolului rezultat în urma tratării apelor uzate este o problemă generatoare de cheltuieli, care se adaugă la cele de operare și, în același timp, o problemă de mediu, SC RAJA SA este preocupată de identificarea unor soluții fezabile, care să înlăture efectele negative pe care derularea acestei activități le poate avea în viitor asupra mediului. În acest sens, SC RAJA SA urmărește ca o parte din investițiile ce vor fi derulate prin POIM să fie reprezentată de retehnologizarea stațiilor de epurare, prin echiparea acestora cu instalații de cogenerare a biogazului și prelucrarea nămolului pentru valorificarea acestuia drept combustibil sau în agricultură, în condiții de securitate și protecție a mediului.
 
Benoit Nadler, reprezentantul Comisiei Europene pentru România, a declarat, ieri, cu ocazia întâlnirii de la sediul RAJA Constanța: „RAJA este ultima mea îngrijorare în ceea ce privește implementarea proiectelor și absorbția fondurilor europene. Absorbția de 78% de la nivelul acestei companii ne asigură de finalizarea acestor proiecte în timp util“. Directorul Autorităţii de Management POS Mediu din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ciprian Ghioc, a afirmat, la rândul său: „Așa cum timpul a demonstrat, întâlnirile de lucru de la RAJA nu mai sunt de mult simple discuții, ci reprezintă soluții viabile de rezolvare a problemelor apărute, aplicate cu succes în viitorul apropiat de către toți operatorii regionali.“
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii