Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:06 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean, la control Igiena precară de la Pavilionul Expoziţional, taxată de inspectorii DSVSA (galerie foto)

ro

07 Oct, 2014 00:00 3954 Marime text
Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean a fost marcată la Pavilionul Expoziţional din Constanţa. Roşii, ardei, castraveţi, struguri, pere, mere, mezeluri, produse din carne, brânzeturi, ciocolată şi alte produse tradiţionale româneşti pe alese au fost expuse la tarabe la preţuri de producător.
 
Nu mai puţin de 550.000 de lei a alocat doar Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) pentru susţinerea celei de-a şaptea ediţii a acestei sărbători, eveniment umbrit însă de anumite aspecte mai puţin plăcute.
 
Reamintim că ZIUA de Constanţa v-a prezentat, în data de 4 octombrie, neregulile identificate la standurile comercianţilor de la Pavilionul Expoziţional. Dezordinea şi mizeria te împiedicau să cumperi marfa. Musculiţele domneau pe mezeluri, pe carne, pe brânzeturi sau pe ciocolată. Prosoapele cu care s-a curăţat sângele de pe mese stăteau, murdare, pe lângă marfa ce trebuia vândută. Pe câteva mese de plastic, incredibil de murdare, stătea, aruncată la întâmplare, carnea, iar mirosul era repulsiv.
 
În acest context, inspectorii de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa au efectuat acţiuni de control în urma cărora au găsit neconformităţi. În consecinţă, au aplicat trei avertismente pentru neexecutarea corespunzătoare a operațiunilor de igienizare.
 
Inspectorii sanitar-veterinari urmăresc nu doar existența contractelor și a proceselor-verbale ce atestă realizarea acțiunilor de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie, ci şi realitatea din teren. Astfel, ei verifică dacă la unităţile în care se fac controale există gândaci și alte insecte, mucegai și mizerie în apropierea alimentelor sau a depozitelor.
 
„Colegul de la circa de igienă Constanţa 1 a descoperit trei neconformităţi legate de igienă. Nu aveau echipamentul curat, vitrina nu era igienizată corespunzător sau nu erau echipaţi corespunzător. Sunt cazuri remediabile, de aceea a aplicat doar avertismente“, a declarat purtătorul de cuvânt DSVSA Constanţa, dr. Corina Ivanciu.
 
Din fericire, nu a fost înregistrat vreun caz de toxiinfecţie alimentară. Cert este că unii comercianți nu au înțeles importanța curăţeniei sau unii poate nici măcar nu știu de obligativitatea acestui proces. În consecință, ansamblul de reguli şi de măsuri pentru păstrarea sănătăţii este vital, atât pentru evitarea amenzilor, cât și pentru menținerea pe piața economică a unor produse de calitate, care nu pun în pericol sănătatea publică.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii