Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:10 19 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Ioan Ignat, elevul anului la Constanţa (galerie foto)

ro

11 Jul, 2012 01:00 3021 Marime text
elevul_anului_1.jpgDe patru ani, UPC România premiază elevul din judeţul Constanţa care a obţinut rezultatele cele mai bune în anul şcolar anterior. La ediţia din acest an, unităţile şcolare din judeţ au propus patru elevi, care au provenit de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân", de la Colegiul Naţional „Eminescu", Liceul Internaţional de Informatică şi Liceul Teoretic „Traian". În urma deliberării juriului, care a fost format din inspectorii şcolari de fizică, chimie, biologie şi matematică, elevul anului a fost declarat Ioan Ignat.

Tânărul este elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân". Premierea a avut loc ieri, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân", în prezenţa elevilor, profesorilor şi a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.

elevul_anului_2.jpg

„Mă bucur că Ioan este elevul meu. Sunt mândră că i-am călăuzit primii paşi în fizică şi am descifrat împreună tainele acestei ştiinţe. Ioan a avut un an competiţional încărcat. În luna octombrie 2011 s-a calificat în lotul naţional al României pentru Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori. În luna decembrie 2011 a obţinut medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori (la disciplinele fizică, chimie şi biologie). În luna martie 2012, Ioan a participat la Concursul Naţional de Fizică „Evrica", iar în lunile februarie - martie s-a calificat la olimpiadele naţionale de fizică, chimie şi matematică. În luna aprilie, Ioan şi-a adjudecat menţiune şi medalie de aur la Olimpiada Naţională de Fizică. În aceeaşi luna, tânărul s-a calificat în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internaţională de Fizică. În luna mai, s-a calificat şi în lotul naţional al României (la disciplina fizică) pentru Olimpiada Internaţională Pluridisiplinară Tuymaada, care se va desfăşura la sfârşitul acestei săptămâni în Federaţia Rusă", a declarat Claudia Dobrin, profesor de fizică la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân". De altfel, cei care l-au îndrumat şi l-au ghidat pe tărâmul cunoaşterii pe Ioan sunt: Monica Dumitru (profesor de chimie), Liliana Timofte (profesor de biologie), Gabriela Constantinescu (profesor de matematică), Ioan Florin Dobrin (profesor de fizică). „Colegiul «Mircea cel Bătrân» oferă un mediu favorabil competiţiei. Sunt mândru că sunt mircist şi că voi reprezenta România în Federaţia Rusă la Olimpiada Internaţională Pluridisiplinară. Mulţumesc profesorilor care m-au pregătit şi îndrumat, conducerii colegiului, precum şi companiei UPC România pentru acest premiu", a subliniat Ioan Ignat. Ştefan Stanciu, manager Regional Comunicare UPC România l-a felicitat pe Ioan Ignat pentru performanţele sale şi i-a înmânat un laptop de ultimă generaţie.

Ti-a placut articolul?

Comentarii