Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:22 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a trecut la reabilitarea zonelor cu distrugeri, familiile afectate vor fi despăgubite Imagini de coşmar după inundaţiile de la Cernavodă (galerie foto)

ro

02 Jul, 2013 00:00 1177 Marime text
Ploile abundente de duminică au provocat inundaţii fără precedent la Cernavodă. Cantităţile imense de apă, de 97 de litri pe metru pătrat, neînregistrate până prezent în această zonă, au adus numeroase pagube locuitorilor şi Administraţiei Publice Locale, au transmis, ieri, reprezentanţii Primăriei Cernavodă.

Din cauza viiturii puternice, apa a depăşit un metru în curţile a 19 gospodării şi a afectat partea carosabilă a 21 de străzi. Lucrările de racordare la sistemul de canalizare şi alte reabilitări, iniţiate de Primărie şi aflate în curs de desfăşurare, au fost grav afectate. Edilul Gheorghe Hânsă a constituit duminică, în jurul orei 13.00, o comisie de intervenţie şi evaluare, formată din echipaje ale Pompierilor, Jandarmeriei, RAJA, SC Gospodăria Comunală SRL, SC Utilităţi Publice SRL, Poliţiei Naţionale şi Poliţiei Locale, care a intervenit de îndată în sprijinul familiilor aflate în situaţie de criză. Echipe formate din reprezentanţi ai Primăriei au folosit patru motopompe pentru a înlătura apa din zona Centru, din gospodăriile de pe strada Canalului şi din strada Portului. Aceştia au fost sprijiniţi de patru echipe ale SC Gospodăria Comunală SRL şi o echipă a SACT, care au intervenit cu o vidanjă, trei tractoare şi două buldoexcavatoare pentru a înlătura apa din gospodării şi pentru degajarea spaţiului carosabil de aluviunile depuse în urma inundaţiei. Şi reprezentanţii RAJA au acţionat cu o motopompă, o vidanjă şi o autospecială de la Pompieri. Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei au evacuat nouă familii (dintre care 16 copii şi opt adulţi) din strada Portului, care şi ieri, la o zi de la inundaţii, se aflau la Adăpostul Sfânta Maria, unde au primit îngrijirile necesare.
Ieri, energia electrică a fost oprită mai bine de trei ore în zona centrală a oraşului. De asemenea, pe strada Canalului şi pe strada Portului funcţionau două motopompe pentru a înlătura apa din gospodării, iar două echipe ale SC Gospodăria Comunală SRL şi SC Utilităţi Publice SRL acţionau pentru degajarea carosabilului de aluviuni şi pentru reabilitarea zonelor cu distrugeri. În cursul zilei de ieri, Primăria a efectuat raporturi de evaluare împreună cu reprezentanţi ai SANEPID şi Prefectura Constanţa, pentru a constata pagubele produse. De asemenea, Primăria a constituit un raport de evaluare al pagubelor suferite de familiile afectate de inundaţii, care vor fi despăgubite.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii