Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:00 10 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profit dublu fata de prognoze la Oil Terminal

ro

21 Apr, 2006 00:00 1001 Marime text
Mihai Lupu, directorul general al Oil Terminal, a prezentat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, bilantul activitatii companiei pe care o conduce, la un an de la instalarea sa in functie. Astfel, Lupu a tinut sa precizeze ca, in domeniul economic, s-au luat masuri de eficientizarea activitatii prin diminuarea cheltuielilor. "Cheltuielile minime si aducerea banilor exact acolo unde trebuie au facut ca profitul nostru sa se dubleze, fata de anul trecut", a mai spus directorul Oil Terminal. De asemenea, acesta a mai spus ca, in domeniul comercial, se pune accentul pe satisfacerea clientului si pe flexibilitatea la necesitatile acestuia, pentru diminuarea timpilor de operare. O alta reusita a anului trecut a fost, dupa spusele lui Mihai Lupu, construirea unui pavilion administrativ pentru serviciile functionale ale companiei, toate compartimentele beneficiind astfel de locuri de munca dotate corespunzator. "Am avut mare grija de aspectul legalitatii. Din Oil Terminal nu s-a pompat nici un gram de titei fara plata taxelor. Chiar daca am avut probleme anul trecut in legatura cu procesul pe care l-am avut cu Directia Vamilor, si pe care l-am castigat, am avut incredere in justitie si in avocatii pe care i-am avut. De altfel, Curtea de Apel Constanta ne-a dat castig de cauza", a mai spus Lupu. Acesta a mai declarat ca procesul prin care a trecut a insemnat piatra de incercare in activitatea sa. "Am schimbat modul de abordare a politicii manageriale. Am desfacut zece contracte de munca pentru sustragerea de combustibil si am incercat sa punem un accent mai mare pe resursele umane, pentru constientizarea oamenilor", a precizat Mihai Lupu. In ceea ce priveste proiectele de viitor, directorul Oil Terminal a spus ca se va pune un mare accent pe ecologizarea terenurilor poluate, dar si pe eliminarea factorilor poluanti. De asemenea, se doreste implementarea unui sistem integrat IT. "Intentionam sa dezvoltam noi capacitati de stocare in depozitul Sud, datorita problemelor de transport. In trei - patru ani, activitatea din nord va inceta si va fi continuata numai in platforma Port si in sud", a spus Lupu.

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii