Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:51 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Praznic împărătesc la biserica din Peştera Şeful autorităţii locale, săteni, dar şi prieteni ai comunităţii s-au rugat pentru sănătate (galerie foto)

ro

10 Sep, 2012 00:50 2872 Marime text
Pestera_1.jpgÎntotdeauna, pe data de 8 septembrie, la Peştera este sărbătoare mare. Zeci de credincioşi s-au adunat şi în acest an la biserica din Peştera, care poartă hramul Naşterea Maicii Domnului, pentru a participa la slujba oficiată în cinstea Fecioarei Maria.

Enoriaşii au sosit la biserică încă de la primele ore ale dimineţii. Ca în fiecare an, localnicii au împărţit pomană pentru sănătate şi nu puţini au fost aceia care au ales să-şi sărbătorească ziua onomastică în mijlocul comunităţii, în cadrul slujbei oficiate în cinstea Fecioarei Maria. Un sobor format din preoţi parohi din Peştera şi din comunele învecinate, alături de întreaga comunitate, s-a rugat pentru sănătate, aducând în acelaşi timp rugăciuni de mulţumire Maicii Domnului. Slujba a fost acompaniată pe toată durata sa de un cor format din cinci enoriaşi. La final, spre orele amiezii, preoţii au ţinut o scurtă cuvântare pentru credincioşii prezenţi, în care au vorbit despre praznicul sărbătorit, dar şi despre binefacerile Maicii Domnului.

„Sărbătorile se petrec alături de cei dragi"

Pestera_2.jpg

Şeful autorităţii locale, Valentin Vrabie, a fost în mijlocul localnicilor la această sărbătoare importantă pentru localitate şi pentru întreaga lume creştin-ortodoxă. Primarul a participat, aşa cum i-a obişnuit pe localnici în ultimii zece ani, şi la agapa dată de el pentru comunitate, în cinstea Maicii Domnului. La masa de hram, care a avut loc la Căminul Cultural, au participat aproximativ 300 de localnici, preoţi din comunele învecinate şi prieteni ai comunităţii, printre care îi amintim pe inspectorul şcolar Petrică Miu, prim-vicepreşedintele PP-DD, Radu Ion, primarul din Ciobanu, Tudorel Gurgu, şi Sorin Cocheş, membru PDL. „Naşterea Maicii Domnului reprezintă pentru comunitatea din Peştera sărbătoarea cu cea mai mare încărcătură creştinească. De Naşterea Maicii Domnului are loc şi hramul bisericii din Peştera, la care toţi suntem datori să participăm", a precizat primarul Valentin Vrabie. Şeful autorităţii locale a mai menţionat: „De regulă, sărbătorile se petrec alături de cei dragi, iar pentru mine cei dragi sunt locuitorii comunei Peştera".

Biserica „Naşterea Maicii Domnului", o poartă către istorie şi credinţă

Biserica din Peştera, al cărei hram este Naşterea Maicii Domnului, a fost inaugurată în urmă cu mai bine de 100 de ani, în 1893, fiind unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cult funcţionale din judeţ. Primarul a precizat că biserica va intra într-un amplu program de reabilitare. Şeful autorităţii locale speră că acest lucru va fi posibil la anul. „Este o lucrare mai amplă. Pe lângă reparaţii şi restaurarea picturii, vom amenaja o capelă şi o sală de mese, astfel încât comunitatea bisericească să aibă parte de toate condiţiile la momentul sărbătorilor creştine", a precizat primarul Valentin Vrabie. Şeful autorităţii locale a precizat că celelalte trei lăcaşuri de cult existente pe raza comunei Peştera au fost reabilitate, prin refacerea picturilor şi consolidarea clădirilor, şi că singura rămasă nerenovată este biserica din Peştera, unde se doreşte nu doar o restaurare ca la carte, ci şi realizarea de noi dependinţe.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii