Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prahova Fost vicepreședinte al CJ, condamnat pentru luare de mită

ro

28 Nov, 2016 15:42 2107 Marime text
Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ) Prahova, Radu Ionescu, a fost condamnat, astăzi, la închisoare cu suspendare în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, fapta fiind comisă în anul 2006.
 
Potrivit reprezentanților Tribunalului Prahova, instanța de fond l-a condamnat pe Radu Ionescu la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, stabilind un termen de încercare de șase ani.
 
De asemenea, magistrații au dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 101.340,55 lei reprezentând beneficiul realizat ca urmare a săvârșirii infracțiunii de luare de mită și l-au obligat pe acesta la plata sumei de 5.000 de lei cheltuieli judiciare.
 
Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de zece zile.
 
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în rechizitoriul întocmit în cauză se arată că, la sfârșitul lunii octombrie 2006, inculpatul, în calitate de vicepreședinte al CJ Prahova, a pretins și primit de la doi oameni de afaceri, care sunt denunțători în cauză, un autoturism marca Volkswagen Golf, în valoare de 22.347 euro, pentru a sprijini societatea unuia dintre aceștia în derularea unor contracte de lucrări încheiate cu CJ și efectuarea la timp a plăților aferente.
 
"Inculpatul a primit folosința gratuită a autoturismului respectiv și ca recompensă pentru numirea și susținerea unuia dintre cei doi oameni de afaceri în funcția de președinte în Consiliul de Administrație al unei societăți comerciale cu capital integral de stat", spun anchetatorii.
 
Conform sursei citate, Radu Ionescu a primit efectiv autoturismul în cauză la data de 1 februarie 2007, prin intermediul uneia dintre firme care, în perioada 22 decembrie 2006 — 11 mai 2009, a achitat ratele de leasing din sumele virate de societatea omului de afaceri ce derula contracte cu Consiliul Județean Prahova, în baza unui contract fictiv încheiat între cele două societăți, precum și celelalte cheltuieli aferente contractului de leasing și întreținere a mașinii, în valoare totală de 101.340,55 lei.

Radu Ionescu a fost arestat preventiv la data de 2 martie, iar ulterior a demisionat din funcția de vicepreședinte al Consiliul Județean Prahova.
 
El a fost vicepreședinte CJ Prahova în perioada 2004-2008, iar în primăvara anului 2015 a fost numit în aceeași funcție din partea UNPR.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii