Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:45 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

OPC are inspectori in tehnica sudurii si cea navala

ro

28 Sep, 2004 00:00 1398 Marime text

N-ai carte, n-ai parte

Din cei 14 inspectori pe care ii are Oficiul pentru Protectia Consumatorilor Constanta, doar patru sunt specializati in igiena alimentului * Nici macar cel care a fost "uns" proaspat sef al acestui organism nu prea are multe in comun cu obiectul de activitate al acestei institutii * Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica Constanta reclama faptul ca inspectorii OPC se substituie atributiilor care, de drept, apartin DSP si DSV

Imediat dupa evenimentele din Decembrie 1989, cei care s-au perindat prin fruntea tarii au inventat tot soiul de organisme de control nationale si judetene cu puteri depline. Asa au aparut, pe rand, Garda Financiara, Inspectoratul Sanitar-Veterinar, Directia Sanitar-Veterinara, Directia Judeteana de Sanatate Publica, Inspectia Sanitara de Stat si alte cateva de acest gen. Pe de alta parte, in ultimii ani de cand s-a infiintat Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, toti agentii economici, indiferent de profilul activitatii desfasurate, sunt "luati la bani marunti" de echipe complexe ale OPC (reprezentantul in teritoriu al ANPC) impreuna cu specialistii DSP, DSV, Garzii Financiare si ISS. Dincolo de toate acestea, nu toti constantenii cunosc faptul ca Oficiul pentru Protectia Consumatorilor are rolul de a coordona si realiza strategia si politica Guvernului in domeniul protectiei consumatorilor. Acest organism ar trebui ca, prin specialistii sai, sa actioneze pentru prevenirea si combaterea practicilor care dauneaza vietii, sanatatii, securitatii sau intereselor economice ale consumatorilor si sa evalueze efectele pe piata ale sistemelor de supraveghere a produselor si serviciilor.

Reprezentantii OPC ocolesc legea

Un constantean care are o asociatie familiala povesteste: "Zilele trecute, am fost vizitat de inspectorii OPC, care mi-au fluturat o legitimatie prin fata ochilor si au inceput cautarea produselor industriale care nu se incadreaza normelor UE". Evident nedumerit, Aurel Grasu spune: "In primul rand, dupa cunostintele mele, o data cu obligatia de a avea registrul unic de control, organele statului care efectueaza controale, inclusiv inspectorii OPC, aveau obligatia sa inscrie in registrul unic de control toate mentiunile cerute de lege, data si ora inceperii controlului, numarul delegatiei, tematica, nume inspectori, data terminarii controlului, numarul procesului-verbal de control intocmit etc.". Cu toate ca legislatia prevede aceste obligatii, inspectorii nu considera sa isi piarda timpul cu acestea. Inspectorii OPC controleaza, verifica grabiti, iar la urma lasa o "invitatie-somatie-ultimatum". De regula, cei care merg in control ca reprezentanti ai OPC lasa cate o somatie pentru ca a doua zi "impricinatii" sa se prezinte la OPC cu registrul unic de control, cu facturi, declaratii de conformitate, actele societatii, pentru a le verifica si pentru a intocmi procesul-verbal de control si nelipsita amenda. In loc sa se verifice si sa se intocmeasca documentele in cauza la biroul firmei unde, de fapt, se gaseau toate actele cerute si personal calificat sa dea curs intrebarilor inspectorilor, toate acestea se petrec la sediul OPC, unde controlatul este chemat sa dea socoteala dupa modelul Politiei. Reclamantul nostru afirma consternat: "Am crezut ca si noi, comerciantii, avem drepturi, am crezut ca si inspectorii OPC au obligatia sa respecte legile si normele UE". Dincolo de toate acestea, poate ca noul act normativ, respectiv registrul unic de control, ar fi trebuit sa mai taie elanul abuziv al inspectorilor OPC si ca activitatea se va desfasura "cu mainile curate", la vedere. La nivel national, protectia consumatorului este un domeniu care a facut pasi foarte rapizi in anul 2002. Aceasta, deoarece s-a deschis capitolul 23 privind integrarea in Uniunea Europeana, iar integrarea ne obliga sa facem repede acesti pasi. Este stiut ca actiunile de control ale specialistilor OPC se deruleaza in colaborare cu alte organe ale administratiei publice (Garda Financiara, Politia Economica, Politia Sanitar-Veterinara, Directia Judeteana de Sanatate Publica) si, in unele cazuri, cu cei care fac parte din Corpul de control al Primariei si Prefecturii).

Inspectorii OPC fac uz de functie

De fiecare data cand se iveste o ocazie, reprezentantii OPC vorbesc cu mandrie despre noutatile legislative din domeniu. Dar cati dintre acestia stiu despre existenta hotararii de Guvern nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor; Legea nr. 322/2002 care prevede masuri de inchidere a agentilor economici cu abateri pentru o perioada cuprinsa intre 6 si 12 luni, sau definitiv; actele normative privind marcarea oualor, etichetarea vinurilor, a sucurilor din fructe, a dulciurilor si produselor zaharoase; Legea apei potabile; Hotararea guvernamentala privind sarea iodata sau cea privind echipamentele pentru parcurile de distractii si zonele de agrement sau, in ultima instanta, Ordonanta de Guvern 55/2002 privind transformarea amenzilor contraventionale aplicate agentilor economici in munca in folosul comunitatii? Ne punem aceste intrebari firesti in contextul in care, din cei 14 inspectori din cadrul OPC Constanta, doar doi-trei sunt specialisti in igiena alimentului si in chimie alimentara. Restul au specializari dintre cele mai bizare, avand in vedere munca lor de zi cu zi. Asadar, ne intrebam cum poate un specialist in tehnica sudurii, precum Gheorghita Mocanu, sa se substituie unui specialist in sanatate publica, sau un specialist in tehnica navala, ca Nicolae Timoasca, sa aiba competenta necesara pentru supraveghea la siguranta alimentului. In acest context, legea prevede clar ca OPC trebuie sa controleze agentul economic vizat doar din punctul de vedere al conditiilor de igiena. Asa ca, pana una-alta, realitatea demonstreaza ca "specialistii" de la OPC, in loc sa se completeze pentru a trece peste handicapul lipsei pregatirii specifice, se substituie Directiei Judetene de Sanatate Publica si Directiei Sanitar-Veterinare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii