Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:01 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mazăre şi-a pus iubitorii de animale în cap O constănţeancă vrea să dea Primăria Constanţa în judecată

ro

19 Aug, 2013 00:00 936 Marime text
Proiectul privind activităţile de gospodărire a municipiului Constanţa, iniţiat de primarul Radu Mazăre, şi aflat în luna mai în dezbatere publică, a fost aprobat de consilierii locali din cadrul Primăriei Constanţa.
 
La articolul 15 se stipulează că „plimbatul câinilor fără lesă pe drumurile publice, în parcuri sau alte spaţii/locuri publice, chiar însoţiţi de stăpâni, cu excepţia locurilor special amenajate” şi „lăsarea liberă a câinilor, atât ziua cât şi noaptea, în curţile de folosinţă comună, de natură a pune în pericol colocatarii şi alte persoane” se sancţionează cu amendă contravenţională de la 500 la 1.000 lei. Aceeaşi amendă este prevăzută şi pentru „neridicarea de îndată, din orice locuri, a excrementelor lăsate de animale de companie” sau pentru „deţinerea animalelor de companie în apartamente, fără acordul majorităţii locatarilor din apartamentele limitrofe. Proiectul nu a trecut neobservat de iubitorii de animale din Constanţa care intenţionează să cheme în judecată Consiliul Local Constanţa.

Pe adresa de email al cotidianului ZIUA de Constanţa a sosit o scrisoare de la o constănţeană iubitoare de animale, care conţine acţiunea de chemare în judecată a Consiliului Local Constanţa. „Către Tribunalul Constanţa, Subsemnata (...), în baza prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în calitate de reclamantă, chem în judecată Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi solicit revocarea parţială a Hotărârii privind îmbunătăţirea activităţilor de gospodărire, protecţia mediului, întreţinere şi înfrumuseţare a municipiului Constanţa (iniţiator: primar Radu Ştefan Mazăre) ce figurează conform Convocatorului nr. 98.205/24.07.2013, la ordinea nr. 11 în şedinţa ordinară a Consiliului local municipal Constanţa ce a avut loc în ziua de 31 iulie 2013.

Aşa cum a fost iniţiat şi promovat acest act normativ, capitolul VI - denumit «Reglementari privind deţinerea animalelor de companie pe raza municipiului Constanţa», respectiv: art. 15 care menţionează «creşterea şi deţinerea animalelor de companie fără carnet de sănătate care sa evidenţieze vaccinările şi deparazitările la zi, deţinerea unui număr mai mare de două animale de companie într-un apartament, deţinerea animalului de companie în apartamente fără acordul scris şi stampilat al Asociaţiei de proprietari, adoptat cu majoritatea voturilor proprietarilor, în baza acordului expres al proprietarilor din apartamentele limitrofe, deţinerea de către însoţitorii animalelor de companie, pe timpul plimbării acestora a actului de identitate al proprietarului şi a carnetului de sănătate al animalului de companie».

Contest acest lucru întrucât prin condiţionarea de către Consiliul Local al Municipiului Constanta a deţinerii de animale de companie de către o anumita categorie de persoane (locatarii unor blocuri de locuinţe sau locatarii unor imobile cu curţi şi dependinţe comune) de acordul scris al vecinilor s-a adăugat la lege, această condiţionare nefiind în acord cu spiritul şi litera actelor normative de valoare superioară, interne şi internaţionale care reglementează deţinerea de animale de către persoanele fizice şi contravine flagrant tehnicii legislative. (...) Vă reamintesc declaraţia Universală de Drepturilor animalelor promovată la Paris, 15 octombrie 1978, la sediul UNESCO, care stipulează în mod expres că „orice animal dependent de om are dreptul la îngrijire”.(...) În acest context, vă rog sa dispuneţi revocarea parţială a actului administrativ atacat. Menţionez faptul că nu există nici o persoană nominalizată de Primăria Constanţa sau de Consiliul Local Municipal care să aibă ca sarcină de serviciu urmărirea jurisprudenţei (motivările magistraţilor) şi sincronizarea propunerilor iniţiatorului Radu Ştefan Mazăre cu aceasta, astfel se explică acest proiect de act normativ care este o gafă monumentală. Nemulţumirea oamenilor este firească şi ea rezulta din încălcarea supremaţiei legii”, se spune în plângerea semnată de constănţeanca nemulţumită.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii