Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:25 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitaţia verii la fiscul constănţean Hotel din Mamaia, scos la vânzare

ro

08 Jul, 2013 00:00 5136 Marime text
Constănţenii sunt invitaţi să participe pe data de 17 iulie la o procedură publică organizată de către Administraţia Finanţelor Publice din Constanţa pentru valorificarea complexului Siret din Mamaia. Este vorba despre un teren intravilan de 4.185 lei şi construcţii: un hotel (patrer + 3 etaje) în suprafaţă de 3.342 mp şi o magazie de 69 mp. Complexul este situat în staţiunea Mamaia. Preţul de evaluare a bunului care aparţine SC Complex Siret SA este de 20.458.600 lei, adică 4.546.355 euro (exclusiv TVA). Bunul mobil este grevat de Libra Bank SA prin ipotecă legală instituită conform înscrierilor nr. 11196/09.06.2005, nr. 15861/23.03.2007, nr. 76428/26.05.2010, nr. 321/05.01.2011 şi nr. 34466/23.05.2011, de Libra Bank SA, sucursala Constanţa, prin ipoteca legală instituită conform încheierii nr. 83654/23.11.2007 şi Administraţia Finanţelor Publice prin ipoteca legală nr. 66753/22.08.2012 şi nr. 10721/13.02.2013. Cei interesaţi de cumpărarea bunurilor trebuie să  prezinte până la termenul de vânzare oferte de cumpărare. În cazul vânzării la licitaţie, dovada plăţii taxei de participare reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei. Hotelul Siret are ca asociaţi Siret PAS şi AVAS, administratori fiind Carmen Pătroiescu, Stelian Pătroiescu şi Cornelia Nestor.

Hotel Siret Mamaia de 3 stele este amplasat în nordul staţiunii, la aproximativ 50 de metri de plajă, în vecinătatea hotelurilor Bicaz şi Vega. Hotelul a fost complet modernizat în anul 2011 şi deţine 144 de camere duble, clasificate la 3 şi 2 stele, şi 4 apartamente clasificate la 2* superior. Hotel Siret Mamaia are un restaurant cu o capacitate de 400 de locuri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii