Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:08 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încep înscrierile pentru admitere la Universitatea „Ovidius”

ro

13 Jul, 2013 00:00 2149 Marime text
Universitatea „Ovidius” Constanţa anunţă că înscrierile pentru Admiterea 2013 încep luni. Potrivit calendarului pentru admiterea la studii de licenţă, în perioada 15 - 23 iulie au loc înscrierile pentru domeniile de studiu care au probe de concurs (scris, oral, probe practice). Între 15 şi 26 iulie au loc înscrierile pentru domeniile de studiu la care admiterea se face pe bază de concurs de dosare, iar între 20 şi 28 iulie este programată susţinerea probelor de concurs. Înscrierile se fac la centrele facultăţilor, între orele 09.00 şi 16.00, în zilele lucrătoare, şi între 09.00 şi 12.00, în zilele de sâmbătă şi duminică.
În ceea ce priveşte calendarul admiterii la studii de masterat, între 22 şi 26 iulie au loc înscrierile pentru toate domeniile de studiu. „Admiterea la studii universitare de masterat se încheie în septembrie (după cea de-a doua sesiune de înscrieri)”, se menţionează într-un comunicat de presă.
De menţionat este că, pentru Admiterea 2013, sunt scoase la concurs peste 4.700 de locuri, dintre care 1.340 de locuri sunt bugetate, iar 3.375 sunt la forma de învăţământ cu taxă.
„Universitate de stat, evaluată ARACIS cu calificatul Grad de încredere ridicat, «Ovidius» este cea mai reprezentativă din Dobrogea, cu o paletă largă de specializări acoperind toate domeniile de interes - medico-farmaceutic, relaţii economice internaţionale, activităţi în domeniul financiar bancar şi contabil, al conducerii afacerilor şi întreprinderilor, activităţi portuare, de navigaţie şi construcţii navale, de turism, balneare şi de recuperare, de protecţie a mediului marin şi costier, de agricultură, chimie şi industrie chimică, drept şi administraţie publică, teologie, istorie, diplomaţie, studii europene, psihologie, şi nu în ultimul rând activităţi în domeniul învăţământului, jurnalismului, artei şi culturii.
Studenţii beneficiază de burse sociale și de merit şi îşi desfăşoară practica la agenți economici sau instituții în funcție de profilul ales. Sunt puse la dispoziție spații de socializare, cantină, librărie, servicii medicale gratuite. Intensificarea legăturilor de colaborare cu mari universități din țară și de peste hotare, cu autorități locale și naționale, oferă noi posibilități de practică și totodată un util schimb de experiență cu profesioniști din diferite domenii”, a declarat rectorul universităţii, prof. univ. dr. Dănuț Tiberius Epure.
Potrivit acestuia, baza materială este recent modernizată și adaptată specificului fiecărei facultăți. „Căminele - o parte dintre ele cu vedere frontală la Marea Neagră - au camere aerisite, dotate corespunzător. Baza nautică a universității rivalizează cu baze sportive de elită din țară. Bibliotecă, centre de consiliere și orientare profesională, de îndrumare a studenților performanți  sunt alte facilități oferite de universitatea noastră. 20.000 de studenți învață deja la Ovidius, îndrumați de un corp didactic valoros, de peste 700 de profesori cu experiență și notorietate”, a adăugat Epure.
Pentru Admiterea 2013, la Universitatea „Ovidius” vor fi amenajate două puncte de informare, la sediul de pe bulevarul Mamaia și în Campus, pentru buna desfășurare a înscrierilor. „Site-ul admitere.univ-ovidius.ro cuprinde toate informațiile necesare pentru candidații la studenție” - a conchis rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, prof. univ. dr. Dănuț Tiberius Epure.

Cifre de şcolarizare

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii