Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:13 21 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În Postul Paştelui, Asociaţia „Suflete Deschise“ şi societatea Arimex Comexim 2000 SRL lansează apelul „Fii milos precum Hristos!“

ro

08 Mar, 2018 00:00 822 Marime text
În Postul Paştelui, Asociaţia „Suflete Deschise“ şi SC Arimex Comexim 2000 SRL, prin parteneriatul social-misionar „Mai aproape de cel sărman - mai aproape de Dumnezeu“, lansează un nou apel pentru toţi creştinii - „Fii milos precum Hristos!“. „Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă. Atunci când avem bunăvoinţă, nu contează că suntem săraci“, au transmis reprezentanţii Asociaţiei „Suflete Deschise“ şi cei ai societăţii Arimex Comexim 2000 SRL.
 
Dacă aveţi hăinuţe pe care nu le mai purtaţi, încălţăminte, jucării sau alte bunuri ce vă prisosesc, donaţi-le celor sărmani, aflaţi în nevoinţă mare! Cei care doresc să vină în sprijinul acestora sunt rugaţi să aducă darurile la biserica de care aparţin sau, dacă nu se pot deplasa, să sune la numerele de telefon 0241.660.580, 0722.567.873, 0733687968, sau să trimită un mail pe adresa sufletedeschise@yahoo.com, în intervalul 8.00 - 18.00. Donaţiile vor fi preluate de o echipă de voluntari.
 
„Cea mai mare poruncă din câte porunci ne-a lăsat Dumnezeu este porunca iubirii. Are valoare jertfa din iubire, dar pentru asta trebuie să fii binevoitor faţă de omul de lângă tine, să ai milă faţă de el. Prezenţa tainică a Domnului Hristos în oamenii săraci şi smeriţi se explică prin iubirea Sa milostivă şi smerită pentru fiecare fiinţă umană. Hristos Domnul ne descoperă, de fapt, că omul care ne cere ajutor este pentru noi o chemare la mântuire, dacă-l ajutăm, sau un obstacol în calea mântuirii, dacă-l neglijăm. Tot timpul, Hristos vine tainic la noi şi prin chipurile smerite ale oamenilor fără adăpost, ale copiilor şi ale bătrânilor abandonaţi, ale săracilor şi ale bolnavilor, ale oamenilor singuri şi întristaţi, flămânzi şi neajutoraţi.
 
Despre Maica Tereza din Calcutta se spune că era odată lângă un bolnav şi curăţa nişte răni care miroseau urât. Ea voia să-l ajute pe omul acela care era în necaz şi cineva care a trecut pe acolo i-a zis: «Eu n-aş face asta nici pentru un milion de dolari». Şi Maica Tereza a răspuns: «Nici eu n-aş face pentru un milion de dolari, dar pentru Dumnezeu fac!“ Omul care nu se dăruieşte pe sine lui Dumnezeu prin rugăciune şi semenilor săi prin fapte bune sărăceşte spiritual şi se dezumanizează. Egoismul produce în om împuţinare şi moarte a vieţii spirituale, iar iubirea şi dărnicia aduc vieţii omului împlinire şi sfinţire - un adevăr concentrat, de altfel, şi în înţelepciunea populară românească a expresiei: «Dar din dar se face Rai», adică omul milostiv primeşte de la Dumnezeu Cel milostiv lumină, pace şi multă bucurie în suflet.
 
Porunca milosteniei nu a fost dată numai pentru cei bogaţi, ci şi pentru cei care au puţin, ba chiar şi pentru cei care abia reuşesc să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Nu treceţi nepăsători pe lângă oamenii săraci, nu-i ocoliţi! Nu vă fie ruşine să-i ajutaţi! Lui Hristos nu îi este ruşine să primească milostenia ta, pe care o faci prin oamenii săraci, iar ţie îţi este ruşine să-ţi întinzi mâna şi să dai câţiva bănuţi? Nu este aceasta o ruşine şi mai mare? Dacă şi pentru un pahar de apă rece pe care îl dai Dumnezeu te va răsplăti, gândeşte-te ce răsplată vei primi dacă vei fi generos cu săracii! Când credem că nu avem nimic de dăruit, înseamnă că ne-am îndepărtat de Hristos, care este sursă nesfârşită de bucurie“, a spus Daniela Ghioc, membru fondator al Asociaţiei „Suflete deschise“.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii