Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:44 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Imaginea Arhiepiscopiei Tomisului, din nou pătată Un preot onorific trimis în judecată pentru abuz în serviciu

ro

13 Mar, 2013 00:00 4832 Marime text
Fac ce fac şi cad în plasele întinse de necurat. Vorbim de cei care slujesc domnului şi care au căzut în păcat. Doi preoţi de la Arhiepiscopia Tomisului au ajuns pe mâna justiţiei după ce au călcat  cu stângul. Primul pe listă - preotul Gabriel Bucică, de 32 de ani, care slujea la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa. Acesta a fost trimis, în luna februarie, în judecată, la Vaslui, pentru iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup.

Ieri, un alt coleg de breaslă – preotul Eduard Florin Nedelcu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată. Din probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale a rezultat următoarea situaţie de fapt „Inculpatul Nedelcu Eduard Florin, în calitate de preot paroh al Parohiei Baia I, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2006-2008, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cauzând o tulburarea însemnată şi o pagubă în patrimoniul Parohiei Baia I. Acesta a procedat la înstrăinarea suprafeţei de 8.000,16 mp aparţinând unităţii bisericeşti şi a contractat un împrumut în sumă de 49.000 lei, fără aprobarea Consiliului Parohial şi al Arhiepiscopiei Tomisului. Nu a evidenţiat în actele contabile ale Parohiei Baia I suma de 800 lei, reprezentând contravaloarea suprafeţei de 8.000,16 lei înstrăinate. Prin defectuoasă administrare a obiectelor de cult primite în gestiune, a cauzat un prejudiciu de 7.703,5 lei. Nu a a achitat datoriile parohiei către ENEL, în cuantum de 8.034,64 lei, dar şi cu întârziere datoriile parohiei către AFP Baia, în cuantum de 46.191 lei, fapt ce a generat aplicarea unor penalităţi de întârziere în sumă de 16.712 lei. Cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Babadag. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Şefii au vrut să-l caterisească

Inculpatul Nedelcu Eduard are mai multe dosare deschise împotriva Arhiepiscopiei Tomisului cu obiectul litigii de muncă. În ultimul dosar s-a dat soluţie în 2012, iar reclamantul a pierdut. Nedelcu a introdus pe rolul Curţii de Apel Constanţa o cerere de revizuire, iar următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 19 martie 2013.  „În anul 2008, preotul Eduard Florin Nedelcu a fost transferat disciplinar, în calitate de preot onorific, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa. Dar el nu s-a mai prezentat la slujbe. Potrivit canoanelor, unui preot care nu slujeşte trei duminici i se rupe comuniunea harică. Mai mult, s-a făcut un dosar pe numele lui Eduard Florin Nedelcu, care a fost transmis în Constitoriu în vederea caterisirii. Acest dosar a fost blocat, deoarece se aştepta decizia instanţelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Călin Gavrilaş. Eduard Florin Nedelcu este asociat la societatea SILVER STYLE COMPANY SRL, înfiinţată în anul 2008.
Asociatul său este Gabriel Butnaru. Obiectul de activitate al societăţii este comerţul cu materiale lemnoase şi de construcţie, iar sediul social pe strada Soveja din municipiul Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii