Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:45 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

For decizional în administrarea treburilor bisericeşti La Constanța s-a constituit noua Adunare Eparhială a Arhiepiscopiei Tomisului

ro

25 May, 2018 00:00 2766 Marime text
Ședința extraordinară de constituire a noii componențe a Adunării Eparhiale pentru perioada 2018 - 2022 a avut loc pe data de 22 mai, la Arhiepiscopia Tomisului. Numărul membrilor aleşi ai Adunării Eparhiale este de 30, din care 20 de mireni şi zece clerici. Aceștia sunt împărțiti în cinci comisii de lucru: administrativ-bisericească, culturală și educațională, economică, bugetară și patrimonială, social-filantropică și organizatorică, juridică și de validare.
 
Ședința a început cu o slujbă de Te deum, oficiată de arhiepiscopul Tomisului ÎPS Teodosie. Noii aleşi în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Tomisului urmează să fie validaţi de către Patriarhia Română. Adunarea eparhială este un organism deliberativ ce are drept competență discutarea și rezolvarea problemelor administrative, culturale, social-filantropice, economice și patrimoniale ale eparhiei.
 
L-am contactat pe Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, pentru a afla cine sunt cei 30 de membri ai Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Tomisului. Acesta a promis că va reveni cu un răspuns cât de curând. Precizăm că vor reveni cu lista nominală atunci când o vom primi.
 

Forul decizional în administrarea treburilor bisericeşti eparhiale

 
Adunarea Eparhială este forul decizional în administrarea treburilor bisericeşti eparhiale, o conducere democrată după principiul sinodal. Aceasta ratifică toate activităţile Centrului Eparhial. Adunarea Eparhială se convoacă în sesiuni ordinare, la începutul şi la sfârşitul unui an de activităţi şi ori de câte ori este nevoie, în sesiuni extraordinare. Este un organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei. Se compune din reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin, care au candidat cu binecuvântarea ierarhului locului. Membrii Adunării Eparhiale, clerici şi mireni, se aleg pe termen de patru ani, pentru cel mult două mandate. Preşedintele Adunării Eparhiale este arhiepiscopul sau episcopul, iar în caz de vacanţă, locţiitorul desemnat canonic şi statutar.
 
Citește și:
 
Noii membri ai Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Tomisului, „unşi“ în luna iunie

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii