Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:07 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment în premieră Primarii şi oamenii de afaceri şi-au dat întâlnire la Ovidius (galerie foto)

ro

18 Mar, 2013 00:00 1672 Marime text
Sâmbătă, în Sala Senatului din Campusul Universitar, a avut loc prima întâlnire a conducerii Universităţii Ovidius din Constanţa cu primarii, autorităţile judeţene şi agenţii economici importanţi din Dobrogea. Această acţiune este o premieră pentru viaţa academică, prilej cu care s-a discutat pe tema „Universitatea Ovidius, partener al proiectelor sociale, educaţionale, economice. Direcţii de dezvoltare”. Printre cei prezenţi au fost: Arhiepiscopiul Tomisului, ÎPS Teodosie, primarul din Medgidia, Marian Iordache, directorul ANR, Adrian Mihei, directorul Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, Vasilică Rusu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, Claudiu Teliceanu, prorectorul Universităţii prof. univ. dr. Gabriela Stanciu, prorectorul prof. univ. dr. Victor Ploae, conf. univ. dr. Florin Anghel. Întâlnirea a fost moderată de rectorul prof. univ. dr. ec. Dănuţ Tiberius Epure.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii