Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Confort Urban da cinci miliarde pentru intretinerea fantanilor

ro

24 Apr, 2010 02:53 1501 Marime text
cap_2.jpgSCIL Confort Urban scoate la licitaţie, pe 13 mai, serviciul pentru întreţinere şi supraveghere fântâni arteziene şi bazine ornamentale pentru sezonul estival 2010, în municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia.

Contractul care va dura cinci luni, până pe 31 octombrie, scoate din bugetul local 500.000 de lei. În 2009, contractul a fost predat binecunoscutei societăţi constănţene Mobitom, singura care şi-a depus oferta, pentru 535.231 de lei, durata contractului fiind însă de şase luni. De altfel, şi în 2008, câştigătoarea licitaţiei a fost aceeaşi firmă, valoarea lucrărilor efectuate la acel moment fiind de 430.000 lei fără TVA, cu aceeaşi durată a contractului, de şase luni.

Potrivit anunţului de participare numărul 98562 din 23.04.2010, serviciile de reparaţii şi întreţinere se vor presta pentru un număr de 21 de fântâni arteziene din oraş: Zona Far, Zona Policlinica II, Intersecţia V. Alecsandri cu Bulevardul Tomis (Lupoaica), Zona Oxford, Parc Teatru Ovidiu, Muzeul de Artă (Miga), Parc Tomis II, Zona Dacia, Zona Cazino I, Zona Cazino II, Bazinul Select (4), Bazinul Cazino, Bazinul Sulina, Bazinul Meridian, Bazinul Perla, Minicascada (Telegondolă), Bazinele Sensuri giratorii (4 bucăţi), Zona Parc Arheologic (Primăria Municipiului Constanţa) şi cea din Zona Parc Gară CFR. Firmele participante trebuie să achite o garanţie de participare de 3.000 de lei şi o garanţie de bună execuţie a serviciului de 5% din valoarea totală fără TVA.

Ofertele se pot depune până la data de 12 mai, urmând ca deschiderea ofertelor să aibă loc pe 13 mai.

Contractul predat de municipalitate în 2009 pentru acest serviciu către Mobitom se află pe lista contractelor aflat în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate. Precizăm faptul că patronul Mobitom SA este Gheorghe Oancea, apropiat al primarului Radu Mazăre şi al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, abonat la contractele celor două instituţii publice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii