Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:43 17 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Conferinţă Internaţională la Universitatea Ovidius

ro

16 May, 2012 02:57 892 Marime text
În perioada 18 - 19 mai, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Ovidius găzduieşte cea de-a XII-a Conferinţă Ştiinţifică Internaţională „Perspectives in Physical Education and Sport".

La conferinţă vor participa cu lucrări ştiinţifice profesori, antrenori, manageri, medici, psihologi, kinetoterapeuţi, care prezintă aspecte teoretice şi metodologice, materializări practice ale experienţelor din domeniul sportiv şi nu numai. Zece universităţi din România, structuri specifice din sport de la nivel naţional, universităţi şi alte structuri de coordonare din Egipt, Turcia, Italia, Iran, Irak, Ucraina, Serbia, Albania, Croaţia, Congo şi Letonia şi-au delegat reprezentanţi pentru conferinţa de la Constanţa. Astfel, manifestarea „Perspectives in Physical Education and Sport" reuneşte peste 200 de autori şi coautori ai 118 articole de specialitate, ceea ce reprezintă nu numai o creştere cantitativă a lucrărilor ştiinţifice, ci şi calitativă în ceea ce priveşte aspectele teoretice care dau valoare perspectivelor sportului românesc în context european şi în anul Jocurilor Olimpice de la Londra. Tematica acestei conferinţei cuprinde subiecte variate, precum curricula educaţiei fizice din ţările participante, studii şi cercetări aplicative în domeniul sportului de performanţă şi de mare performanţă, metode de refacere, management şi marketing sportiv, idei valoroase în ceea ce priveşte organizarea şi conducerea structurilor sportive. Preşedintele onorific al Comitetului de Organizare este rectorul Universităţii Ovidius, prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure, alături de care se află decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, prof. univ. dr. George Stănculescu. Prezenţa conferinţei în bazele de date ale Colegiului European de Ştiinţa Sportului, Baza de date Copernicus, indexarea revistei ştiinţifice a facultăţii - „Ovidius University Annals, Series Physical Education and Sport/Science, Movement and Health" în baze de date prestigioase din lume şi indexarea în peste 20 de biblioteci internaţionale dau valoare aserţiunilor din cele şapte secţiuni: sport de performanţă, educaţie fizică şi sport, management şi marketing în sport, kinetoterapie, varia, sportul pentru toţi, sport şi sănătate.

Ti-a placut articolul?

Comentarii