Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:42 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Closete si pubele, jucarii pentru cei mici

ro

09 Dec, 2005 00:00 936 Marime text

Bomboanele secolului XXI

# Magazinele din Constanta ofera spre vanzare cutii de bomboane in cele mai diverse forme * Nu este nimic rau daca dam copilului dulciuri din ursuleti sau Mosi Craciuni, insa devine o problema atunci cand bomboanele sunt oferite celor mici in closete si pubele in miniatura # Impactul pe care cutiile de bomboane in forme neadecvate le pot avea asupra personalitatii copiilor este negativ * Aceste obiecte nu sunt recomandate, in special, copiilor intre 3 si 6 ani, pentru ca ei sunt cei mai predispusi la dezvoltarea unor comportamente negative

Magazinele constantene sunt o continua sursa de surprize mai mult sau mai placut placute. Dupa o perioada "de trista amintire" cand cu greu gaseam in magazine o banana sau o portocala pentru a le da copiilor nostri, dupa "explozia" pietei, oferta a devenit mult mai diversificata. Insa, reversul medaliei nu este intotdeauna unul fericit si potrivit educarii si cresterii copiilor in conditii normale. Este bine stiut faptul ca cei mici invata foarte repede si isi insusesc foarte multe deprinderi prin activitatile de zi cu zi. Spre exemplu, magazinele din Constanta ofera spre vanzare cutii de bomboane in cele mai diverse forme. Nu este nimic rau daca dam copilului dulciuri din ursuleti sau Mosi Craciuni, insa devine o problema atunci cand bomboanele sunt oferite celor mici in closete si pubele in miniatura. Colorate frumos si cu bomboane inauntru, obiectele despre care vorbim atrag atentia atat parintilor, cat si copiilor. Probabil, formele ciudate sunt amuzante pentru cei mari si atragatoare pentru cei mici, mai ales datorita coloritului si continutului. Insa ar trebui sa ne punem intrebarea daca nu cumva astfel ne invatam copilul sa consume produse alimentare din pubele sau din WC. Doru Vlad Popovici, conferentiar universitar doctor, profesor al Facultatii de Psihologie al Universitatii din Bucuresti ne-a declarat ca jucariile se recomanda sa fie viu colorate si sa faca parte din universul copiilor. Impactul pe care cutiile de bomboane in forme neadecvate le pot avea asupra personalitatii copiilor este negativ, ne-a mai spus Popovici. "Folosirea improprie a unor obiecte, chiar si in miniatura, poate genera la copii surse de inspiratie si pot duce la comportamente neadaptate, ce se pot structura, consolida si pot duce la dezadaptarea la mediu", ne-a mai declarat psihologul. El a mai spus ca nu este normal ca un copil sa manance bomboane din cutii in forma de closete sau de pubele, pentru ca cel mic poate, la un moment dat, induce folosirea acelor obiecte in mod impropriu si ar putea sa ajunga sa iti arunce bomboanele din toaleta si sa le manance de acolo sau sa se "infrupte" din cosul de gunoi. Aceste obiecte nu sunt recomandate, in special, copiilor intre 3 si 6 ani, pentru ca ei sunt cei mai predispusi la dezvoltarea unor comportamente negative. Doru Vlad Popovici ne-a mai declarat ca jucariile indeplinesc o functie de loisir si una educativa, iar in cazul in care le cumparam copiilor bomboane in pubele sau toalete, obiectele capata o non-functie educativa. De altfel, magazinele ne mai ofera si cutiute in forma de grenada, in marime naturala. Astfel, copiii nostri cresc alaturi de arme, pe care le folosesc ca jucarii. Comportamentele violente de mai tarziu, intarite si de exemplele oferite de "idolii" celor mici, cum ar fi eroi de benzi desenate sau de desene animate, nu ar trebui sa ne mire. Parintii trebuie sa fie atenti la exemplele pe care le ofera copilului si sa se gandeasca ca orice factor negativ le poate influenta existenta.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii