Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:50 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Clădirea în care funcţionează trei instituţii constănţene intră în reabilitare (galerie foto)

ro

28 Nov, 2013 00:00 2169 Marime text
Primăria Constanţa a emis pe data de 22 noiembrie certificatul de urbanism nr. 3.450 al cărui  beneficiar este Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

Potrivit certificatului de urbanism, imobilul în care funcţionează Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa, Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Casa Judeţeană de Pensii, va intra în reparaţii. Certificatul de urbanism nr. 3450 este valabil până pe 20 noiembrie 2015. „Este vorba despre reabilitarea faţadei imobilului, a terasei clădirii şi a terasei circulabile de la etajul IV”, a declarat Marin Ţopai, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Constanţa. Acesta a mai spus că lucrările ar putea începe anul viitor, „după ce vom obţine toate avizele necesare”. Acum lucrăm la elaborarea proiectului tehnic, de aceea nu ştim deocamdată valoarea investiţiei. Deoarece, noi deţinem 70% din imobil, iar Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa – 30%, vom suporta împreună costurile lucrărilor”, a mai explicat Marin Ţopai.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii