Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:46 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Azi e termenul limită de depunere a ofertelor pentru serviciul de management sanitar al Spitalului Judeţean

ro

09 Dec, 2013 00:00 1086 Marime text
Consiliul de Administraţia al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa organizează licitaţie deschisă în vederea încheierii unui contract de servicii de management sanitar spitalicesc în data de 12 decembrie 2013, ora 10.00. Ofertele pot fi depuse până azi, 9 decembrie 2013, ora 12.00.

Reamintim că în luna ianuarie 2011, Consiliul de Administraţie al unităţii sanitare a votat externalizarea serviciilor de management sanitar. La acea vreme, actualul manager al Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, dr. Dănuţ Căpăţînă a declarat că participă la licitaţie prin intermediul firmei pe care o deţine. Cel mai probabil, Dănuţ Căpăţînă va participa, la această procedură de achiziţii publice cu societatea pe care o deţine, împreună cu soţia sa. De altfel, în Monitorul Oficial 4558 din 5 noiembrie 2010 se arată că Lucica Simona Căpăţînă şi Dănuţ Căpăţînă, asociaţi în cadrul SC Performance Profile SRL au decis completarea obiectului de activitate cu următoarea menţiune: „inclusiv management în domeniul sanitar şi spitalicesc". În urma acestei modificări, obiectul principal de activitate a devenit: CAEN 7022 - activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, inclusiv management în domeniul sanitar şi spitalicesc, excepţia reorganizarea şi lichidarea judiciară.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii