Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:18 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alin Burcea il cearta pe Tusac

ro

01 Oct, 2008 00:00 1593 Marime text
1222803377.jpg

Cunoscut ca apropiat al fostei guvernari PSD, Alin Burcea, fost secretar de stat in Ministerul Turismului pe vremea lui Dan Matei Agathon, dezaproba modul in care este condusa Mangalia.

Intr-un editorial scris, luna trecuta, pentru Saptamana turistica, patronul Paralelei 45 lauda dezvoltarea statiunii Mamaia, dar critica restul administratiilor de pe litoral. In special pe cea a Mangaliei. "In plan turistic, Mamaia s-a dezvoltat mult si trebuie sa recunoastem ca o mare parte din vina o poarta «nebunul» de Radu Mazare! Daca acest «nebun» ar fi fost sprijinit, am fi avut in lucru si Soseaua de Coasta, iar proiectul, extrem de indraznet, al Insulei Ovidiu ar fi fost mai mult decat o idee!", spune fostul secretar de stat. Deplange lipsa de sprijin aratata edilului Constantei, dar ii ia la suturi pe fostii si pe actualii conducatori ai Mangaliei. Chiar daca de-a lungul timpului a dezvoltat numeroase afaceri in acea zona, Burcea spune ca "investitorii nu mai vin, pentru ca sunt tinuti cu anii sa obtina autorizatia de constructie de catre fostul primar Iorgus, de catre actualul primar Tusac, de catre consilierii vechi sau noi, singurii «investitori sprijiniti» din zona".

"Investitori, ocoliti Mangalia!"

Nu numai de primari se ia, ci si de consilierii locali, care "isi dau unul altuia terenuri, isi dau autorizatii de constructie, absolut ilegale din punct de vedere tehnic, cer ciubuce tuturor celor care vin in zona sa faca afaceri alaturi de ei! Nu voi da acum nume, s-a scris mult in ultima campanie electorala! Practic, toate apartamentele construite in Olimp-Neptun sunt ale unor consilieri, vechi sau noi, cu exceptia catorva (putini) intrusi, pe care un Anghel sau Mazilu nu stiu cum sa-i mai alunge!". Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, nu a parut foarte deranjat de cele scrise de Alin Burcea. "Asa este domnul Alin, se enerveaza repede si ii trece la fel de repede. Poate era si el intr-o pasa proasta cand a scris lucrurile acelea", a spus edilul mangaliot. Insa supararea lui Burcea nu pare una trecatoare. Isi incheie editorialul apoteotic: "Pot sa spun doar atat - vai de capul nostru! Un lucru este cert: investitori, ocoliti Mangalia! Ocoliti, daca puteti, Romania! Poate nu veti mai da de un Iorgus, de un Tusac, un Anghel, un Mazilu, geto-dac avid dupa ciubuce si peschesuri, si veti putea sa ridicati bunastarea altora, nu a mult-prea-indestulatilor locuitori ai Pontului Euxin! Ovidius, de ce-ai venit aici? Chiar ca te-au exilat! Daca ai fi stiut...".

Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii