Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:51 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf Schelet din secolul III, găsit în centrul oraşului

ro

06 Apr, 2011 14:07 1138 Marime text

Muncitorii RAJA Constanţa care efectuau, ieri după-amiază, lucrări la reţeaua de apă, au găsit un schelet uman. Descoperirea a avut loc în jurul orei 12.30, la intersecţia străzii Constantin Brătescu cu strada Răscoalei 1907, din centrul Constanţei. „Aveam o avarie, iar echipa RAJA a săpat pentru a ajunge la branşament. La aproximativ 1,20 - 1,30 metri adâncime, ei au descoperit un schelet uman", a declarat Irina Oprea, purtătorul de cuvânt al RAJA Constanţa.Angajaţii RAJA, care efectuau săpături în zonă, spun că mai întâi au dezgropat craniul, iar apoi au găsit şi restul scheletului. Ei au sunat la 112, iar la adresa respectivă au ajuns un echipaj al Secţiei 3 Poliţie Constanţa, dar şi un arheolog din cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC). Oamenii legii au constatat că scheletul nu ridică suspiciuni care să constituie obiectul întocmirii unui dosar penal şi nu au continuat cercetările în acest caz. "În această zonă au mai fost descoperite morminte antice, deoarece aici este o zonă de necropolă a oraşului antic Tomis. În afara zidurilor cetăţii, care se află pe bulevardul Ferdinand, în această zonă se întindeau câmpurile funerare şi probabil aici trebuie să fie mii de morminte. Din fericire, acest schelet al unui om din epoca romano-bizantină, care datează din secolul III sau IV, nu a fost deranjat de conducta montată în 1913 şi în felul acesta am avut marea şansă de a descoperi scheletul întreg. Vom mai săpa pentru a vedea dacă mai găsim şi alte indicii", a declarat dr Constantin Chera, arheolog în cadrul MINAC. Totodată, în timpul săpăturilor, muncitorii RAJA au mai descoperit şi fragmente ceramice, care se pare că datează din aceeaşi perioadă. Dr. Constantin Chera a mai precizat că oasele şi craniul găsite vor fi date unui antropolog pentru a le studia şi pentru a stabili sexul, bolile de care suferea şi perioada exactă a decesului.

http://www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii