Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:34 20 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Sebastian Stan, într-un film inspirat de o piesă a lui Arthur Miller

ro

21 Jan, 2011 07:54 1168 Marime text

Actorul constănţean Sebastian Stan va juca într-un film inspirat de piesa de teatru „A View From The Bridge" a dramaturgului american Arthur Miller, au anunţat reprezentanţii companiei Film Victoria. Anthony LaPaglia va juca rolul principal şi va fi coproducătorul acestui proiect cinematografic, din distribuţia căruia mai fac parte Mia Wasikowska, Sam Neill şi Vera Farmiga. LaPaglia a jucat acelaşi rol în piesa de teatru pusă în scenă pe Broadway (New York), pentru care a fost recompensat, în 1998, cu un premiu Tony. Actorul de origine australiană a achiziţionat drepturile de ecranizare a acestei piese de teatru. Filmările vor debuta la Melbourne şi vor continua la New York. Piesa originală este o poveste despre dragoste şi trădare în Brooklyn-ul anilor '50, ai cărei protagonişti sunt docherul Eddie Carbone, soţia sa Beatrice şi nepoata sa orfană Catherine. Născut în 1983, la Constanţa, Sebastian Stan este cunoscut pentru rolurile Prince Jack Benjamin din producţia de televiziune „Kings" şi Carter Baizen din serialul TV „Gossip Girl". A mai avut apariţii în filme precum „Uşi roşii/ Red Doors", „Arhitectul/ The Architect", „Conjuraţia tăcerii/ The Covenant", „Educaţia lui Charlie Banks/ The Education of Charlie Banks", „Rachel se mărită/ Rachel Getting Married", „Teleportaţi în adolescenţă/ Hot Tub Time Machine". Actorul român a putut fi văzut recent pe marile ecrane în drama „Black Swan", regizată de Darren Aronofsky, în care a jucat alături de Natalie Portman, proaspăt laureată cu Oscar, Mila Kunis şi Vincent Cassel.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii