Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Primarul Cogealacului le da… vant investitorilor

ro

27 Jul, 2010 13:58 1796 Marime text

S-a spart buboiul la Cogealac. Un grup de localnici, în frunte cu edilul Hristu Cati, pe de o parte, şi agenţii unei firme de pază au fost implicaţi într-un conflict în care s-au folosit pietroaie pe post de proiectile, dar şi pistoale cu gloanţe de cauciuc. Confruntarea a izbucnit după ce, la sediul firmei CEZ din zonă, a sosit primarul sus amintit, care intenţiona să dea o amendă respectivei societăţi, susţinut de aproximativ 80 – 100 de persoane. Acum, fiecare are propria variantă. Localnicii spun că s-a tras asupra lor din senin, agenţii de pază susţin că au tras ca să se apere, după ce asupra lor s-a aruncat cu pietre. Cert este că cinci persoane au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean Constanţa, fiind împuşcate cu gloanţe de cauciuc. Dintre acestea, potrivit cadrelor medicale, una singură este într-o stare mai gravă, dar viaţa nu-i este pusă în pericol. Totul a fost premeditat. În urmă cu câteva zile, preşedintele PNŢCD Constanţa, Tudorel Chesoi, partid al cărui membru este şi primarul Hristu Cati, a anunţat că va demara o serie de proteste împotriva investitorului care construieşte centrale eoliene pe raza localităţii. Contactat telefonic, Tudorel Chesoi a declarat că a fost vorba de „un miting autorizat“. La rândul său, Hristu Cati susţine partea cu mitingul, dar sub o altă variantă. „Au venit oamenii de dimineaţă la mine şi mi-au cerut un miting şi am făcut un miting care este. Firma respectivă, CEZ, s-a apucat de construit abuziv, fără a avea avize de la Primăria şi Consiliul Local Cogealac şi a intrat şi peste terenul celor de la «Eolica Dobrogea», care au toate autorizaţiile necesare. Noi am făcut demersuri la Prefectură şi la ministere, dar nu s-a luat nicio măsură“, se plânge Cati, care mai susţine şi că focurile de armă au fost trase din senin. Pentru calmarea celor două tabere, la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje de Poliţie, inclusiv mascaţii de la DIAS, dar şi trei maşini de intervenţie de la Gruparea de Jandarmi Mobilă.

CEZ vs. “Eolica Dobrogea”

În faţa oamenilor legii, nimănui nu i-a mai ars să facă gură, iar, în scurt timp, spiritele s-au mai calmat. Anchetatorii au demarat cercetările, pentru a se stabili cine a greşit şi se face vinovat, întocmindu-se actele premergătoare întocmirii unui dosar de cercetare penală, aceasta fiind o activitate de anvergură, dat fiind numărul mare de persoane implicate. De-abia după ce vor fi toţi audiaţi se va face şi încadrarea juridică a faptei şi vinovaţii vor fi scoşi în faţă. „Este vorba de un conflict mai vechi. Agenţii de pază susţin că au făcut uz de armă doar după ce au fost atacaţi. Vom face cercetări, iar cei vinovaţi vor plăti“, a declarat comisarul-şef Adrian Rapotan, adjunctul inspectorului-şef al IPJ Constanţa, care a fost şi el la locul faptei. Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru construcţia în extravilan, nu sunt necesare autorizaţii de construcţie din partea primăriei pe raza căreia se află terenul, fiind suficiente cele eliberate de Consiliul Judeţean, adică exact situaţia de la Cogealac. CEZ-ul s-a apucat de construit pe baza actelor eliberate de CJC, iar primarul Hristu Cati încearcă să „sape“ parcul de eoliene CEZ în favoarea celor de la „Eolica Dobrogea“, din motive numai de el ştiute, dar bănuite şi de alţii. Având în urmă alte conflicte minore pe aceeaşi temă, tocmai pentru a se evita astfel de situaţii, primarul Hristu Cati şi-a luat un angajament scris în faţa reprezentanţilor Inspectoratului Poliţiei Judeţului Constanţa şi a şefului de post din Cogealac că nu se va implica în niciun conflict legat de eoliene. Şi el, ieri de dimineaţă, tocmai acest lucru a făcut. „Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa vor decide cum va fi sancţionată această încălcare a angajamentului“, a declarat agentul-şef principal Cornel Stoica de la Poliţia Cogealac.

www.lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • SURMELIS ARGENTINA PUSA 27 Jul, 2010 16:12 FIRMA de paza ROM NATIONAL a funtionat si in orasul HARSOVA de Constanta. Nu e poama buna ...LUPUL isi schimba parul , naravul, ba...