Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:04 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Pedeliştii constănţeni vor să-şi recupereze posturile de directori de la deconcentrate

ro

13 May, 2011 12:44 821 Marime text

Pe lângă evaluarea pe care le-o pregătesc directorilor de la deconcentrate care au primit susţinere din partea partidului, democrat-liberalii constănţeni intenţionează să recupereze şi posturile de directori unde au rămas pe funcţii persoane de la alte partide.

 

Preşedintele PDL Constanţa, Christian Gigi Chiru, a declarat că va face demersuri pentru recu-perarea posturilor de conducere ocupate de directori susţinuţi de partide care nu fac parte din arcul guvernamental. „Este în intenţia mea să recuperez aceste posturi, dar depinde şi de legislaţie. Dacă poţi să susţii un profesionist, îl susţii", a adăugat şeful democrat-liberalilor constănţeni.

Concret, ar fi vorba despre două posturi de directori, unul la Direcţia Judeţeană de Cultură şi altul la Inspectoratul Teritorial de Muncă.

În momentul de faţă, la Direcţia Judeţeană de Cultură, director este Virgil Lungu, care nu face parte din cei simpatizaţi de PDL. În noiembrie 2009, după ce democrat-liberalii au făcut numirile pe funcţiile de conducere ale instituţiilor publice din Constanţa, Virgil Lungu a fost demis şi înlocuit cu Gheorghe Balaban, care avea susţinerea democrat-liberalilor constănţeni. Lungu a acţionat în judecată Ministerul Culturii, a câştigat procesul şi a fost repus în funcţie, iar Gheorghe Balaban şi-a încetat activitatea.

Cel de-al doilea director care nu are susţinerea democrat-liberalilor constănţeni este Eugen Bola, director al Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa. Instalat pe funcţie de liberali, Bola a fost demis în anul 2009 şi înlocuit cu democrat-liberalul Florian Constantin. Bola a acţionat Ministerul Muncii în instanţă, a câştigat procesul, iar în momentul de faţă, se află la conducerea ITM Constanţa.

 

Se apropie evaluarea directorilor de la deconcentrate

În altă ordine de idei, conducerea democrat-liberalilor constănţeni aşteaptă să se finalizeze Convenţia Naţională pentru a începe şi evaluarea propriilor directori de la deconcentrate.

Recent, forma finală a chestio-narului de evaluare a activităţii directorilor a fost aprobată de membrii Biroului Permanent Judeţean al PDL Constanţa.

„Cum apreciaţi reflectarea activităţii domnului/doamnei director de către mass-media?" sau „Cum consideraţi că, prin întreaga sa activitate, domnul/doamna director a influenţat imaginea PDL?" sunt două dintre întrebările incluse în chestionarul la care vor trebui să răspundă membrii BPJ.

Gigi Chiru a precizat că, în urma centralizării rezultatelor, se va stabili, dacă va fi cazul, căror directori le va fi retras sprijinul politic.

„Retragerea sprijinului politic nu va însemna neapărat schimbarea directorului, ci doar că nu ni-l mai asumăm noi", a declarat şeful PDL Constanţa.

Din comisia care va evalua activitatea directorilor, fac parte preşedintele Christian Gigi Chiru, Tudorel Calapod, Nicolae Anghel, Florin Mitroi, Mihai Petre, Florian Constantin şi Adrian Gheorghiţă.

http://www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii