Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:43 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Deputatii au reintrodus in Legea ANI prevederile eliminate de Senat

ro

11 Aug, 2010 13:56 614 Marime text

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat ieri, cu unanimitate de voturi, forma proiectului legii ANI care va intra în dezbaterea plenului, în sesiunea extraordinară din 16 august, în actul normativ fiind reintroduse prevederile respinse anterior de către Senat, precizează Mediafax.

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei, deputatul PDL Daniel Buda, a declarat după şedinţă că, practic, textul rezultat reprezintă vechea formă a Legii ANI, care a fost trimisă de la Cameră la Senat.

„S-a revenit la vechea formă a legii, care a fost trimisă de la Cameră la Senat. S-au rein-trodus comisiile de anchetă de pe lângă Curţile de Apel, s-a prevăzut un singur formular al declaraţiei de avere, care, în forma în care va fi afişat pe site - cu datele de identificare blurate - va respecta decizia Curţii”, a spus Buda.

Potrivit preşedintelui Comisiei juridice, formularul declaraţiei de avere va conţine date legate de bijuterii, conturi, case, singurul lucru care nu va apărea fiind adresa imobilelor.

„Vor apărea contractele derulate cu statul de către dem-nitari, în declaraţiile de interese. Am introdus şi cardurile de credit, pentru că s-a apreciat că ar intra în sfera împrumuturilor bancare. S-a lărgit, de asemenea, şi sfera persoanelor obligate să depună declaraţii de avere la membrii CES şi liderii confederaţiilor sindicale”, a mai spus Buda.

Comisia juridică a Camerei a stabilit reintroducerea în Legea ANI a termenului de trei ani în care Agenţia poate face verificări, precum şi reintroducerea prevederii referitoare la o singură declaraţie de avere, aşa cum a solicitat, în punctul său de vedere, susţinut în faţa Comisiei, premierul Emil Boc.

De asemenea, deputaţii din comisie au decis să instituie obligativitatea de a-şi depune şi publica declaraţiile de avere pentru liderii de sindicat şi membrii CES, asemenea parlamentarilor, primarilor şi celorlalte categorii supuse acestei prevederi.

Curtea Constituţională a decis, în 19 iulie, că este neconstituţională legea adoptată de Parlament privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţio-narea Agenţiei Naţionale de Integritate.

www.cugetliber.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii