Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:42 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Traian Basescu, in vizita la Administratia Porturilor Maritime

ro

10 Aug, 2009 02:24 1405 Marime text
colaj.jpgŞeful statului este preocupat de criza cu care se confruntă Portul Constanţa şi caută soluţii pentru deblocarea situaţiei

Preşedintele Traian Băsescu a efectuat, ieri, o vizită la sediul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Şeful statului a fost însoţit de ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.

Efectele crizei economice resimţite şi de Portul Constanţa l-au determinat pe Traian Băsescu să se deplaseze la faţa locului pentru a vedea ce e de făcut. Preşedintele şi ministrul Transporturilor s-au întâlnit, ieri, cu reprezentanţii administraţiei CNAPMC şi cu principalii operatori portuari. După acest dialog, care a durat aproximativ o oră, ministrul Radu Berceanu a precizat că şeful statului şi-a reafirmat interesul şi preocuparea pentru proiectele de dezvoltare a porturilor maritime, dar şi pentru ameliorarea efectelor crizei economice, care a afectat şi activitatea principalelor terminale maritime româneşti.

Taxe mai mici pentru navele ce vin la reparaţii în România

În cadrul discuţiilor avute cu reprezentanţii CNAPMC, preşedintele Traian Băsescu a venit cu propunerea de reducere a taxelor portuare pentru navele care vin la reparaţii în şantierele navale româneşti. „Preşedintele a susţinut, la aceste discuţii, ideea de a reduce taxele portuare pentru navele care vin la reparaţii în şantierele navale româneşti, de la Marea Neagră, astfel încât oferta noastră să fie pe de-a întregul atrăgătoare şi competitivă, vizavi de taxele percepute în regiunea noastră, pentru a accede la infrastructura şantierelor navale. S-a făcut şi o prezentare a taxelor din porturile turceşti, din Croaţia, şi altele similare şi s-a constatat că taxele de la noi sunt semnificativ mai mari şi s-a propus găsirea unor modalităţi pentru reducerea lor, având în vedere că prognozele indică un reviriment încă de la sfârşitul acestui an, în domeniul reparaţiilor navale, pe plan mondial", a declarat Radu Berceanu. Ministrul Transporturilor a adăugat că are un termen scurt - până la jumătatea săptămânii viitoare - de a întocmi documentaţia privind cuantumul de reducere a acestor taxe portuare.

Situaţia Convex, în atenţia ministerului

În ceea ce priveşte scăderea dramatică a traficului de minereu din Portul Constanţa, ca urmare a deciziei Combinatului Arcelor Mittal din Galaţi de a opta pentru o altă rută de alimentare cu materie primă, prin Bulgaria şi Ucraina, ministrul Berceanu a declarat că preşedintele Băsescu a fost informat în legătură cu această problemă şi că, în prima parte a lunii septembrie, se va face o analiză amănunţită a efectelor pe care le are asupra economiei româneşti blocarea activităţii terminalului Convex, urmând ca în ce-a de-a doua parte a lunii septembrie să se şi găsească răspunsuri la aceste probleme. „Urmează să vină în România şi patronul concernului Mittal şi sperăm ca, în acest context, să fie deblocată criza de la Convex", a mai spus Radu Berceanu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii