Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:49 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sase copii, botezati la Cumpana, de Sfanta Maria

ro

17 Aug, 2009 01:47 1364 Marime text

cumpana.jpgSărbătoarea Sfintei Marii a fost celebrată şi la Cumpăna. În această zi cu semnificaţie religioasă deosebită, şase copii, aflaţi în grija unor asistenţi maternali, au fost creştinaţi. Printre naşii de botez s-a aflat şi primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

La Cumpăna, a devenit deja o tradiţie ca, la zile mari, să fie botezaţi copii abandonaţi de părinţi. Iniţiativa îi aparţine primarului Mariana Gâju, care organizează astfel de acţiuni de mai multe ori pe an.

Sâmbătă, evenimentul, organizat în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, a avut loc la Biserica Adormirea Maicii Domnului din localitate. Locuitorii comunei s-au strâns cu mic cu mare pentru a lua parte la hramul lăcaşului de cult, dar şi pentru a asista la creştinarea celor şase copii din centrele de plasament, aflaţi în prezent în asistenţă maternală. Ceremonialul botezului a fost oficiat de către Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi de un sobor de preoţi. Slujba oficiată pentru creştinarea celor şase micuţi a fost emoţionantă pentru toţi cei prezenţi. Printre naşi, alături de primarul Mariana Gâju, s-a numărat şi unul dintre consilierii locali ai oraşului Eforie, Romeo Stupar.

Toţi naşii de botez, în frunte cu primarul Mariana Gâju, le-au urat copiilor multă sănătate şi o viaţă îmbelşugată şi fericită, declarând că vor ţine aproape de copiii pe care i-au creştinat. De anul trecut până în prezent, peste 30 de copii din Cumpăna au primit taina Sfântului Botez la astfel de sărbători mari din an.

Cu ocazia sărbătoririi Sfintei Maria, Consiliul Parohial al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului" şi Consiliul Local al comunei Cumpăna, reprezentat de primarul Mariana Gâju, au organizat un program dedicat acestei sărbători. Ziua a debutat cu slujba religioasă dedicată Sfintei Maria, iar după botezul celor şase copii, a avut loc praznicul acestei sfinte sărbători, la care au participat atât locuitorii comunei, cât şi oaspeţi din localităţile limitrofe.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii