Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:02 31 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO Droguri și țigări de contrabandă, confiscate de polițiștii locali. Două persoane, conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța

ro

30 Jul, 2025 12:18 287 Marime text
Sursa foto: Primăria Constanța

O persoană care avea asupra sa substanțe interzise, iar o alta care comercializa pachete de țigări, netimbrate, sigilate, susceptibile a fi produse provenite din contrabandă,  au fost identificate de polițiștii locali.

Ambele persoane au fost conduse la  sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru întocmirea documentației specifice și predarea acestora către organele abilitate, în vederea continuării cercetărilor.
„Polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, Serviciul Monitorizare Zone Publice și Intervenții, au desfășurat mai multe acțiuni pentru combaterea faptelor de natură contravențională și infracțională. În urma acestor verificări, au fost identificate două persoane care încălcau legislația în vigoare, fiind aplicate măsuri legale corespunzătoare.
 
Astfel, polițiștii locali au depistat o persoană având asupra sa substanțe interzise, un număr total de 49 pachete, ce conțineau o substanță mărunțită, vegetală, cu miros înțepător, uscată, de culoare galben-verzuie, susceptibile a fi produse cu efect psihoactiv/psihotrop.
 
De asemenea, a fost  depistată o persoană, în timp ce comercializa pachete de țigări, netimbrate, sigilate, susceptibile a fi produse provenite din contrabandă, care necesită plasarea sub un regim vamal. Țigările erau destinate vânzării ilicite.

În urma depistării, persoana a fost sancționată contravențional, cu amendă în cuantum de 40.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, iar bunurile susceptibile a fi de contrabandă au fost confiscate.
 
În toate aceste situații, persoanele implicate au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru întocmirea documentației specifice și predarea acestora către organele abilitate, în vederea continuării cercetărilor.
 
Continuăm să acționăm pentru menținerea unui climat de siguranță și ordine publică  pentru toți cetățenii.  Vă asigurăm de întreaga noastră deschidere în soluționarea sesizărilor dumneavoastră și vă încurajăm să ne semnalați orice faptă care contravine normelor de conviețuire socială la numerele de telefon 0241/484205, 0341/922 sau pe adresa de email politia.locala@primaria-constanta.ro.”, a precizat Primăria Constanța.
Citește și:

Un vamaiot, săltat de jandarmi după ce a fost descoperit asupra sa un dispozitiv de mărunțire, care conținea substanță cu posibil efect psihoactiv! Ce spun jandarmii constănțeni
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii