S-a predat lucrarea pentru reabilitarea tunelului CFR, linia Palas - Port Vechi
S-a predat lucrarea pentru reabilitarea tunelului CFR, linia Palas - Port Vechi
4635
Marime text
După
mai multe încercări de reabilitare a tunelului CFR, linia Palas - Port
Vechi Constanţa, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a reuşit să dea
singurei firme care a participat la această licitaţie contractul de
„consolidare şi asigurare scurgere ape tunel CF km 224+670/225+160".
Societatea câştigătoare este Sopmet SA şi a mai câştigat în 2010 un
contract asemănător, pentru proiectarea şi execuţia reparaţiei tunelului
pasaj inferior km 224+883 linia 800 Bucureşti - Constanţa. Valoarea
totală a contractului predat este de 1.191.112,97 de lei fără TVA.
Prezentul contract a fost încheiat pe 2 noiembrie.
În plus, în luna iulie a acestui an, asocierea SC Bridge Consult SRL - SC Geodor Proiect SRL - SC ISPCF SA Bucureşti a câştigat expertizarea tehnică şi proiectarea pentru lucrarea proaspăt predată.
Inaugurat în urmă cu o sută de ani, tunelul care trece pe sub bulevardul 1 Mai, unde în trecut funcţiona linia CF Palas Constanţa - Port Vechi, a fost folosit până în urmă cu câţiva ani buni, însă a fost lăsat pradă hoţilor de fier vechi care au furat tot ce au putut.
Societatea câştigătoare este administrată de Ion Dan Dinescu şi are sediul în capitală. Firma a efectuat numeroase lucrări care vizau reparaţii la diferite tunele şi poduri aparţinând Companiei de Căi Ferate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


