Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:46 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect USR Reabilitarea spitalelor trebuie să rezolve problemele de risc seismic

ro

07 Mar, 2018 00:00 1831 Marime text
USR a iniţiat un proiect de lege care are ca scop o expertizare reală a gradului de pericol seismic al tuturor clădirilor ce funcţionează ca spital, policlinică sau dispensar medical.
Pentru a garanta investiţiile făcute de autorităţile centrale şi locale în consolidarea şi reabilitarea imobilelor ce au utilitatea de spital, policlinică sau dispensar medical, proiectul propune ca toate documentaţiile pentru investiţii în cuantum de peste 450.000 de lei să conţină în mod obligatoriu o expertiză tehnică seismică cu o vechime de cel mult zece ani.
 
Conform propunerii iniţiatorilor, până la termenul de 1.06.2020, toate clădirile utilizate ca spital, policlinică sau dispensar medical ar urma să fie expertizate în vederea încadrării acestora într-o categorie de risc seismic, excepţie făcând cele deja expertizate după data de 1.01.2010.
 
Situaţia unităţilor sanitare din România e una extrem de gravă, chiar dincolo de lipsa de medicamente şi personal sau de condiţiile ce nu corespund normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea. Problemele sunt de aşa natură încât multe unităţi sanitare reprezintă un pericol public pentru pacienţi în cazul unui seism, chiar al unui seism moderat. Astfel, din 3,5 milioane de metri pătraţi de suprafaţă utilă reprezentând suprafaţa totală a spitalelor la nivel naţional, aproximativ o treime sau un milion de metri pătraţi se află în clădiri încadrate la clasa I sau II de risc seismic.
 
Mai mult, circa cinci sute de mii de metri pătraţi sau aproximativ 14% din totalul suprafeţei totale utile din spitale se află în clădiri încadrate cu grad de risc seismic I sau II care au fost reabilitate în ultimii zece ani.
 
În opinia iniţiatorilor, scopul proiectului este de a spori gradul de conştientizare privind pericolul seismic cu posibile consecinţe agravante în situaţii de urgenţă în cazul unităţilor sanitare. Totodată, iniţiativa va responsabiliza administratorii unităţilor sanitare privind pericolul seismic şi va genera importante economii bugetare pe termen mediu şi lung, prin asigurarea investiţiilor într-o clădire expertizată tehnic recent din punct de vedere seismic, cu rezolvarea deficienţelor de structură ale unităţilor sanitare. Nu în ultimul rând, iniţiativa va creşte gradul de siguranţă al clădirilor şi, implicit, al persoanelor deservite zilnic de unităţile sanitare.
 
Proiectul a fost semnat de parlamentari de la toate partidele, atât din Senat, cât şi din Camera Deputaţilor, inclusiv de minorităţile naţionale, şi are şanse reale de a deveni lege.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii