Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:34 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe consideră inoportună greva din sănătate anunțată de Sanitas!

ro

10 Jan, 2024 15:27 930 Marime text


Președintele PSD Constanța, senatorul Felix Stroe consideră inoportună greva din sănătate anunțată de Sanitas pentru luna februarie.

Într-o postare pe Facebook, senatorul PSD spune că: „Greva este cât se poate de inoportună, chiar dacă unele dintre motive sunt reale. Și pot fi rezolvate, cu concursul a doi miniștri PNL!
Asta pentru că Ministrul PSD al Sănătății a rezolvat ambele revendicări ale SANITAS, deși acestea erau de competența Ministerului Finanțelor!? Reprezentanții noștri din Guvern, respectiv premierul, vicepremierul și ministrul Sănătății au manifestat, ca de obicei, deschidere la dialog pentru rezolvarea problemelor și au identificat soluțiile, chiar dacă acestea sunt în răspunderea Ministerului Finanțelor care e gestionat de PNL. Problemele vor fi rezolvate până la termenul dat de SANITAS pentru declanșarea grevei!
 
SANITAS are în principiu două revendicări principale:
 
1) creșterea salariilor pentru personalul TESA din sistemul de sănătate;
2) Asigurarea personalului medical necesar pentru buna funcționare a sistemului. Ambele probleme sunt în responsabilitatea Ministerului Finanțelor, care trebuie să aprobe majorările salariale, respectiv angajările din sistemul de sănătate!
Suplimentarea personalului medical din spitale trebuia făcută prin două memorandumuri, conform legislației în vigoare. 1) Unul propus de Ministerul Sănătății pentru spitalele din subordine și 2) unul propus de către Ministerul Dezvoltării, care a centralizat datele de la autoritățile locale care au spitale în subordine. Ambele memorandumuri ar fi trebuit avizate de Ministerul Finanțelor, care însă nu și-a dat acordul, iar din acest motiv s-a ajuns la criza de față!
 
Cea mai gravă problemă se înregistrează la spitalele din București, aflate în administrarea Primăriei Generale, prin ASSMB, unde posturile ar fi trebuit suplimentate pe baza memorandumului emis tot de ministrul liberal Adrian Veștea de la Dezvoltare, care nu a primit acordul de la colegul său de partid, Marcel Boloș de la Finanțe!?
Am convingerea totuși că, la început de an, se vor evita probleme mai mari decât cele care, printr-o bună coordonare, pot fi rezolvate. Construcția bugetului permite acest lucru!"


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

LIVE. Reprezentanții organizației județene PSD Constanța anunță numele care ar putea intra în competiția pentru desemnarea candidatului la Primărie (FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii