Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:49 23 06 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politicul cu mâinile în sân pentru că ÎCCJ are ultimul cuvânt. Când va putea fi reabilitat Palatul Regal din stațiunea Mamaia?

ro

20 May, 2021 00:00 3192 Marime text
  • Magistrații Curții Supreme sunt chemați să decidă viitorul Vilei Regale din Mamaia, vândută unei societăți private, Light System, încă din anul 2003
  • Mamaia SA a atacat în recurs și decizia Curții de Apel Constanța de a anula contractul de vânzare-cumpărare a monumentului istoric ce a aparținut Reginei Maria
  • Cauza se află încă în procedura de filtru, iar primul termen de judecată urmează a fi alocat
  • Dosarul civil nr. 5533/118/2018 a fost înregistrat recent pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, la Secția I Civilă
  • Până la finalizarea procesului de judecată, orice discuție pe marginea recuperării Palatului regal din Mamaia este doar poetică
  • Clădirea se află într-un stadiu avansat de degradare
  • Anul trecut, contractul de vânzare-cumpărare al Palatului Reginei Maria din Mamaia a fost anulat de Tribunalul Constanța, iar decizia nu a fost una definitivă
  • În cazul în care ÎCCJ va menține decizia, Ministrul Economiei va sprijini transferul acestui imobil de patrimoniu către Ministerul Culturii, pentru că nu are fonduri, nici competențe pentru a-l reabilita


Palatul Reginei Maria din Mamaia se află într-un stadiu avansat de degradare.
Până la finalizarea procesului de judecată, orice discuție pe marginea acestui subiect este doar poetică.
“Este revoltător și până la finalizarea procesului, este posibil să avem amintirea unui Palat Regal... adică o ruină abandonată în mijlocul stațiunii Mamaia!”, susține deputatul PNL de Constanța, Marian Crușoveanu.

Acesta afrimă că împreună cu ceilalți colegi parlamentari a atras atenția asupra faptului că unele obiective de patrimoniu din județul Constanța, aflate în paragină - situație în care se află și Palatul Reginei Maria din Mamaia și necesită soluții pragmatice, investiții și reabilitare, și mai puțin șezători politice electorale.
“Constănțenii trebuie să știe că, în momentul de față, încă există un proprietar al palatului, iar acesta nu este statul român. Din răspunsul la interpelarea adresată Ministerului Economiei, rezultă că acesta va sprijini transferul imobilului către Ministerul Culturii, pentru reabilitarea și punerea în valoare a palatului, în cazul în care revine în patrimoniului Mamaia S.A. (companie aflată în subordinea Ministerului Economiei).

Subiectul legat de Palatul Reginei Maria din Mamaia este unul care va putea fi rezolvat, în momentul în care se va încheia procesul aflat pe rol la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul înregistrat cu nr. 5533/118/2018.

Anul trecut, contractul de vânzare-cumpărare al Palatului Reginei Maria din Mamaia a fost anulat de Tribunalul Constanța, iar decizia nu a fost una definitivă.
În cazul în care ÎCCJ va menține decizia, Ministrul Economiei va sprijini transferul acestui imobil de patrimoniu către Ministerul Culturii, pentru că nu are fonduri, nici competențe pentru a-l reabilita”, afirmă parlamentarul constănțean.
 

Citește și:

ZIUA LIVE. Andrei Leonte, despre restaurarea monumentelor istorice Vorbim de priorități. Nu poate să ne zică nimeni că nu există bani



ZIUA LIVE. Remus Negoi, în legătură cu Palatul Regal din Mamaia Trebuie să insistăm în continuare. Primăria ar trebui să preia în administrare

Cazul „Vila Regală Mamaia“ a ajuns la Curtea Supremă

Avem motivarea judecătorilor! Este vizat contractul de vânzare privind Vila Regală din Mamaia către Light System SRL. Documentul a fost anulat

Ti-a placut articolul?

Comentarii