Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:45 21 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pentru că primarul susţine că a slăbit 20 de kilograme Prefectul îi recomandă lui Tusac „regimul Palaz"

ro

25 Feb, 2012 00:04 1170 Marime text
05-tusac.jpgProaspăt revenit în funcţia de primar al municipiului Mangalia, social-democratul Claudiu Tusac a susţinut, vineri, prima conferinţă de presă. Cel puţin aparent destul de pacifist, Tusac a declarat că face un apel către toţi consilierii, indiferent de partidul din care provin, în scopul de a ajunge la un consens în Consiliul Local, pentru a calma spiritele din administraţia locală. Mai în glumă, mai în serios, Tusac a declarat că, în cele trei luni cât a lipsit de la Primărie, ca urmare a eliberării sale din funcţie de către prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, a slăbit 20 de kilograme. Edilul-şef susţine că atât el, cât şi familia lui au suferit mult în această perioadă.

Vişa vs. Mincă

În ceea ce priveşte actualul viceprimar al municipiului Mangalia, Tusac a ţinut să precizeze că, din punctul său de vedere, viceprimar este liberalul Lucian Vişa, nu Ion Mincă, vicepreşedintele UNPR Constanţa. Primarul a declarat că ia în calcul hotărârea prin care consilierii locali l-au ales, în şedinţa de îndată convocată pe 21 februarie, pe consilierul PNL Lucian Vişa în funcţia de viceprimar.

Pe de altă parte, din punctul de vedere al prefectului Claudiu Palaz, după demisia lui Constantin Filimon, viceprimar la Mangalia este Ion Mincă. Legat de hotărârea prin care a fost ales Vişa, reprezentantul Guvernului în teritoriu la Constanţa a declarat că dacă va constata că aceasta este nelegală, o va ataca în instanţa de contencios administrativ.

Partea plină a paharului

În altă ordine de idei, prefectul Palaz a comentat declaraţiile primarului Tusac legate de pierderea acestuia din urmă în greutate. „Îi recomand domnului Claudiu Tusac să privească partea plină a paharului dacă a slăbit 20 de kilograme. Îi recomand în continuare să urmeze regimul Palaz. Şi, de asemenea, mă gândesc dacă am să-l recomand şi altora", a declarat prefectul judeţului Constanţa, nu fără o urmă de ironie, ce-i drept.

Tusac îl reclamă pe prefect la CEDO

În contextul conferinţei de presă de vineri, primarul Tusac a criticat dur administraţia locală, care, susţine el, nu a fost în stare să gestioneze problema agentului termic, oamenii fiind nevoiţi să îngheţe în apartamente, în plină iarnă. „A fost un genocid, un act criminal", a menţionat edilul-şef al municipiului Mangalia, cu precizarea că e dispus să meargă până în pânzele albe pentru identificarea celor care se fac vinovaţi. Amintim că, în tot intervalul de timp în care mangalioţii au tremurat în case, atât consilierii locali, fostul viceprimar Filimon, cât şi prefectul Palaz l-au acuzat, la unison, pe Tusac pentru problema agentului termic din oraş.

La a doua revenire în Primăria Mangalia, Tusac a anunţat că este dispus să se judece cu prefectul pentru ordinul prin care acesta l-a eliberat din funcţie, atât la instanţele din România, cât şi la forurile europene. Astfel, primarul a fluturat în faţa presei un plic despre care susţine că ar fi sosit de la Strasbourg. Ar fi vorba, potrivit declaraţiilor sale, despre o sesizare pe care a depus-o în urmă cu mai bine de o lună la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru ceea ce el consideră a fi „abuzurile prefectului Palaz".

În replică, reprezentantul Guvernului în teritoriu a afirmat: „Este dreptul dumnealui să facă plângere unde vrea. Atâta timp cât am aplicat legea, eu nu am nicio problemă".

Ti-a placut articolul?

Comentarii