Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:20 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oprea si Sarbu, absenti la lansarea de la Adamclisi

ro

25 May, 2010 03:25 2144 Marime text

cap_6.jpgUNPR, filiala Constanţa, a organizat luni, 24 mai, lansarea candidatului la primăria comunei, ec. Mălina Lupu. Deşi la evenimentul ce a avut loc începând cu orele 14.00 a fost dată ca sigură sosirea liderilor marcanţi ai partidului, Gabriel Oprea şi Marian Sârbu, se pare că aceştia au fost nevoiţi să renunţe, pe ultima sută de metri, la manifestarea din comuna constănţeană, din cauza evenimentelor din Bucureşti legate de măsurile anticriză ale Guvernului Boc. În schimb, alături de oficialităţile „de la judeţ" s-a aflat senatorul Sorin Chivu (cel ce coordonează activitatea în judeţul Constanţa).

După lansarea candidatului a urmat un program artistic, cu Ionuţ Dolănescu, Veta Biriş, Maria Văduva, Gheorghe Turda, Neluţu Desculţu. Liderul judeţean al UNPR, George Lipoveanu, afirmă că lansarea a fost un succes, la care a participat o bună parte a locuitorilor comunei Adamclisi şi ai statelor din jur.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii